Turneul de 1 miliard de dolari. Cine va transmite la TV Campionatul Mondial al Cluburilor 2025, la care participă cele mai puternice formații de fotbal din lume





Campionatul Mondial al Cluburilor 2025 (FIFA Club World Cup 2025), unul dintre cele mai așteptate evenimente fotbalistice ale anului și noua competiție de elită a cluburilor de fotbal (cu premii în valoare de 1 miliard de dolari), organizată de FIFA, va avea loc în perioada 15 iunie – 13 iulie 2025, în Statele Unite ale Americii, și va fi transmisă integral pe VOYO, la PRO TV și PRO Arena.
Aceasta este prima ediție a noului format al Cupei Mondiale a Cluburilor, care aduce o schimbare majoră în peisajul fotbalului mondial. Cu 32 de echipe participante (vor fi 63 de meciuri), provenite din cele șase confederații internaționale – AFC (Asia), CAF (Africa), CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), CONMEBOL (America de Sud), OFC (Oceania) și UEFA (Europa) – turneul promite să ofere un spectacol de neuitat.
FIFA Club World Cup 2025 va reuni cele mai puternice și titrate cluburi ale lumii într-un format similar Cupei Mondiale pentru echipe naționale. Meciurile se vor desfășura în 12 stadioane emblematice din Statele Unite, iar finala va avea loc pe celebrul MetLife Stadium din New York/New Jersey, în timp ce meciul de deschidere va fi găzduit de Hard Rock Stadium din Miami.
Printre cluburile deja calificate se numără Manchester City, Real Madrid, Juventus Torino, Atletico Madrid, Internationale Milano, Chelsea, Bayern München, Paris Saint-Germain, Palmeiras, Flamengo, Al Ahly, Monterrey, Seattle Sounders și Urawa Red Diamonds – nume de referință în fotbalul mondial, cu zeci de trofee internaționale în palmares.
Cele 63 de meciuri programate vor fi difuzate în exclusivitate pe VOYO, la PRO TV și PRO Arena, cu transmisiuni live și emisiuni speciale dedicate fanilor fotbalului, pentru ca publicul să se poată bucura de fiecare fază importantă, oriunde s-ar afla.
Turneul aduce laolaltă cluburi care și-au câștigat locul în turneu prin performanțe remarcabile în competițiile continentale din ultimii ani. Așadar, fanii din România vor putea trăi întreaga experiență FIFA Club World Cup 2025 alături de VOYO, PRO TV și PRO Arena din 15 iunie.
Grupele de la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025 (se califică primele 2 din fiecare)
Grupa A:
A1 – Palmeiras (Brazilia)
A2 – FC Porto (Portugalia)
A3 – Al Ahly (Egipt)
A4 – Inter Miami (SUA)
Grupa B:
B1 – PSG (Franța)
B2 – Atletico Madrid (Spania)
B3 – Botafogo (Brazilia)
B4 – Seattle Sounders (SUA)
Grupa C:
C1 – Bayern Munchen (Germania)
C2 – Auckland City (Noua Zeelandă)
C3 – Boca Juniors (Argentina)
C4 – Benfica (Porugalia)
Grupa D:
D1 Flamengo (Brazilia)
D2 Esperance Sportive de Tunis (Tunisia)
D3 Chelsea (Anglia)
D4 Los Angeles FC (SUA) / Club America (Mexic) – în urma unui baraj
Grupa E:
E1 River Plate (Argentina)
E2 Urawa Red Diamonds (Japonia)
E3 CF Monterrey (Mexic)
E4 Inter Milano (Italia)
Grupa F:
F1 Fluminense (Brazilia)
F2 Borussia Dortmund (Germania)
F3 Ulsan HD (Coreea de Sud)
F4 Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)
Grupa G:
G1 Manchester City (Anglia)
G2 Wydad AC (Maroc)
G3 Al Ain (Emiratele Arabe Unite)
G4 Juventus (Italia)
Grupa H:
H1 Real Madrid (Spania)
H2 Al Hilal (Arabia Saudită)
H3 CF Pachuca (Mexic)
H4 Salzburg (Austria)
Arbitri și din Europa la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025
FIFA a delegat 10 arbitri din Europa pentru Campionatul Mondial al Cluburilor 2025, care se va desfăura în SUA, între 14 iunie și 13 iulie. Forul care guvernează fotbalul la nivel planetar va anunța lista oficială în zilele următoare.
Istvan Kovacs – România
Espen Eskas – Norvegia
François Letexier – Franța
Danny Makkelie – Olanda
Szymon Marciniak – Polonia
Hlenn Nyberg – Suedia
Michael Oliver – Anglia
Anthony Taylor – Anglia
Clèment Turpin – Franța
Slavko Vinčić – Slovenia
Felix Zwayer – Germania
Citește și: VIDEO. Microbuz furat din Italia, depistat de polițiști pe autostrada Arad-Timișoara
Comentariile portalului
Dani, mulțumesc pentru analiza profundă cu parfum de Facebook. Dacă ai ieși tu mai des din bula ironic-informată, ai vedea că arborii chiar se regenerează după toaletări — (...)
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)