marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Campania pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri şi băuturi alcoolice în rândul elevilor și liceenilor arădeni continuă și anul acesta!

    de Special Arad | 21 martie 2019, 6:56 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Peste 3.000 de elevi arădeni s-au întâlnit de la începutul anului cu specialiștii DGASPC Arad în cadrul  unor activități de prevenire și combatere a consumului de droguri, alcool, dar și a fenomenului bullying derulate în școli.

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad  continuă și anul acesta campania pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri şi băuturi alcoolice în rândul elevilor și liceenilor arădeni. În primele luni ale anului specialiștii Serviciului pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic, migrație și repatrieri și ai Centrului Multifuncțional de Consiliere și Educație din cadrul DGASPC Arad au declanșat activități de informare și prevenire în rândul elevilor din toate școlile din județul Arad cu scopul de  promovare a modalităţilor de combatere a delincvenţei juvenile și de menținere la un nivel scăzut a consumului de droguri și de reducere a cazurilor de noi consumatori în rândul elevilor din învățământul gimnazial si liceal. Pentru a se asigura că mesajul lor ajunge la cât mai mulți adolescenți, specialiștii au adus în fața elevilor și un fost consumator de droguri care le-a vorbit deschis despre cum drogurile i-au afectat negativ viața.

     

    „Scopul acestor acțiuni este acela de reducere în rândul elevilor și liceenilor, pe cât posibil, a vulnerabilităților și riscurilor la care aceștia se expun privind consumul de droguri, alcool și alte substanțe. Este important ca acești tineri să fie bine informați și conștientizați cu privire la situațiile de risc legate de consumul unor substanțe ilegale, prezentarea consecințelor asociate unui comportament deviant, inclusiv transmiterea către aceștia a unor noțiuni despre răspunderea lor în fața legii. De aceea este foarte important pentru noi că putem face echipă comună cu polițiștii și jandarmii specializați care ne însoțesc la aceste acțiuni”, declară Erika Stark, directorul DGASPC Arad.
              O altă temă abordată la întâlnirile organizate în școlile din întreg județul a fost cea a combaterii fenomenului bullying. Ce înseamnă bullying-ul, cum se manifestă, cine este agresor și cine este victima în bullying și care sunt consecințele unui astfel de comportament pentru cei implicați, fie că au căzut victime, sunt agresori sau doar martori ai unor asemenea incidente, sunt doar cîteva din aspectele vizate de specialiști.

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad derulează aceste activități în parteneriat cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, ai Centrului Antidrog Arad, dar și ai Arhiepiscopiei Aradului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.