Camion răsturnat la intrare în Șagu, după ce s-a izbit de un stâlp de iluminat. UPDATE. Șoferul a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest
Un camion s-a răsturnat, miercuri seara, la intrare în localitatea Șagu, în afara părții carosabile, la locul evenimentului rutier intervenind pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Șagu.
Incidentul s-a soldat cu pagube materiale.
„Miercuri seara, la ora 20:20 am fost solicitați pentru a interveni la un accident rutier petrecut la intrare în Șagu, incident semnalat de un coleg din cadrul SVSU Șagu. La fața locului am intervenit cu un efectiv de 10 pompieri voluntari, fiind vorba de un TIR care a părăsit partea carosabilă lovind inițial parapetul, ulterior izbindu-se de un stâlp de iluminat fapt care a dus la răsturnarea acestuia.
Intervenția s-a încheiat fără victime, doar cu pagube materiale, cei doi șoferi străini fiind în afara oricărui pericol”, au explicat cei din cadrul SVSU Șagu.
UPDATE
Potrivit IPJ Arad, șoferul camionului a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatele indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Din cercetări s-a stabilit că un cetățean sârb, de 23 de ani, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, dinspre Timișoara spre Arad, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu parapeții de pe partea carosabilă, s-a răsturnat și a distrus un stâlp de electricitate. În urma evenimentului au rezultat exclusiv pagube materiale. Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, din care a rezultat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Facem precizarea că aceasta nu constituie probă în procesul penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate”, a transmis IPJ Arad.
Comentariile portalului
Uauuuu....! Abia acum am apucat să citesc INVESTIGAȚIA!!! . 👏👏👏 Excelentă anchetă. Nota 10+++ !👍👍👍 . Nu, că mi-aș face iluzia că se va întămpla ceva: - instituțiile statului, sunt de mult (...)
Ce convenabil Pt unii.Mortul știa cel mai bine cine era adevăratul proprietar al balastierei și cine ia cerut sa fie administrator.Dacă ar fi scris aceste lucruri declaraț (...)
Felicitări domnilor jurnaliști. La mai mare! Spor la muncă.