Camioane încărcate cu rafturi metalice, scule, îmbrăcăminte și biciclete second-hand, oprite la intrarea în țară în PTF Nădlac II și Borș II





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II nu au permis intrarea în ţară a patru mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului. Camioanele transportau rafturi metalice, scule, îmbrăcăminte și biciclete second-hand, provenind de la societăți comerciale din Franța, Germania, Danemarca și Malta, pentru firme din România.
„Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare, înmatriculate în România, conduse de patru cetățeni români. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijloacele de transport erau de fapt încărcate cu 48.409 kilograme de deșeuri, constând în rafturi metalice, scule, îmbrăcăminte și biciclete second-hand, bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Franța, Germania, Danemarca și Malta, pentru firme din România. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, a transmis Poliția de Frontieră.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)