Camera de Comerț Arad: bilanț al târgului Agromalim, la final de ediție

    de Special Arad | 19 septembrie 2018, 9:13 AM | Știri Arad

    0

    Weekend-ul acesta s-a incheiat o nouă ediţie de succes a celui mai mare  târg de agricultură din Vestul ţării, Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

    Ediția de anul acesta a reunit peste 280 de expozanți din 11 țări reprezentate de companii cu renume în branșă, care au expus și au făcut demonstrații pe întreagă suprafața de expunere a centrului expoziţional Expo Arad.  Conform chestionarelor colectate și evaluate de echipa CCIA Arad, părerile vizitatorilor au fost, în marea lor majoritate, situate între aprecieri bune și foarte bune, participanții fiind satisfăcuți de organizarea evenimentului, interesul vizitatorilor și condițiile oferite de complexul Expo Arad. Aprecierile din partea participanților sunt confirmarea clară a succesului Agromalim și o provocare ambițioasă privind dezvoltarea viitoarei ediții.

    Interesul în creștere pentru participarea la târgul Agromalim, atât din partea expozanților cât și a vizitorilor, ne confirmă că am reușit să creăm o platformă interesantă în cadrul căreia aceștia să interacționeze. Anul acesta expozanţii s-au declarat extrem de  mulțumiţi de numărul vizitatorilor și apreciază că, în perioada următoare, discuțiile din cadrul evenimentului se vor concretiza, contribuind la dezvoltarea afacerilor. Mulțumim tuturor celor care au pus umărul la succesul ediției din acest an”, a declarat Cimi Enache, managerul evenimnetului.

    De asemenea, în cadrul deschiderii oficiale a fost semnat un protocol de colaborare între Camera de Comerţ din Arad şi organizatorul de târguri din Verona, Veronafiere.

    Protocolul de colaborare este o continuare firească a bunelor relații pe care le-am avut de-a lungul timpului cu Verona şi va deschide un orizont de colaborare mai larg, pentru târgurile arădene, dar și pentru participări arădene la evenimente din Verona. Mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea de a participa la semnarea acestui protocol”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

    Următorul târg organizat de Camera de Comerț, Agricultură și Industrie a județului Arad va fi Vicii & Delicii, în perioada 19 -21 octombrie.

    În data de 12 octombrie, la Expo Arad va avea loc prestigiosul eveniment anual, Gala Premierii Mediului de Afaceri Arădean –  Topul Firmelor.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.