sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cafeneaua cu de toate. E în Arad! E și pentru copii, iar la Campionatul Mondial îți oferă… gratuități (Foto)

    de Lucian Dănilă | 11 mai 2018, 4:59 PM | Advertorial

    0

    Nu este nici în buricul târgului, nu are nici cel mai bun vad din oraș, dar poate tocmai de aceea este concepută cu mai multe… posibilități. Vorbim despre „Christian Caffe”, cafeneaua situată pe strada Mărășești, chiar peste drum de Poliția de Frontieră.

    O cunosc toți angajații de la serviciul pașapoarte, o știu și cei care se ocupă cu înmatriculări sau care au avut de copiat acte, o știu și angajații Poliției de Frontieră, dar o știu și cei care au ales să își serbeze anumite evenimente din viață acolo. Este un local numai bun pentru cei care își pierd răbdarea pe holurile de la Serviciul Pașapoarte, sau de la înmatriculări. Cât timp funcționarii statului îți pun ștampile pe acte, tu te poți așeza liniștit la o cafea, o limonadă, sau – în funcție de starea nervoasă – la o bere.

    A fost deschisă anul trecut în vară. La Christian Caffe poți merge cu copilul, iar în timp ce stai la cafea și – eventual – puțină socializare, copilul tău beneficiază de loc de joacă gratuit cu tobogan, cu trambulină, cu iarbă și alte cele.

    Mai mult, la demisol este un spațiu special destinat pentru petreceri. Acolo poți organiza și „cheful” de majorat și ziua copilului tău, chiar dacă este mai mic, și ziua ta de naștere, a soției sau a cui vrei tu pentru că spațiul îți permite să inviți zeci de persoane.

    Barul este dotat cu mobilier modern și poți servi băuturi după toate poftele, non-alcoolice sau câte o bere. Terasa este destul de încăpătoare și, fiind în curte, îți asigură o oarecare intimitate.

    32081328 1963457776998997 1552112884836728832 n

    Cafeaua chiar este bună, pe gustate, e de la „Paganotto” și e puțin sub prețul pieței.

    Surprizele vin la Campionatul Mondial. Proprietarii cafenelei spun că vor instala televizoare mari, iar cei care doresc să urmărească meciurile din Rusia la „Christian Caffe” vor primi gratuit, adică din partea casei, alune și chestii de… ronțăit. Mai este puțin mai mult de o lună până la data de 14 iunie, ziua în care se dă startul la cel mai tare eveniment sportiv al anului 2018.

    Mai știți jocul din copilărie cu „Țară, țară vrem ostași” în care toți strigam „să vină, să vină, Marceeel! Sau „să vină, să vină, Ionelaaaa!”

    Acum putem striga: „să vină, să vină, Mondiaaaalul!”

    (P)

    31963845 1963457353665706 8905682742012805120 n

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.