Pompierii ISU au extras un cadavru din Mureș, în zona Port Arthur

Pare a fi persoana dispărută în râu de duminică




În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă de salvare, pentru recuperarea unui cadavru din râul Mureș, în apropierea zonei Port Arthur.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, în apropierea malului.
Cadavrul a fost extras din apă, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate.
Momentan, autoritățile nu au putut confirma dacă este vorba de bărbatul care a căzut în Mureș de pe pasarelă duminică. Se efectuează cercetări. Trupul găsit astăzi a fost predat la Medicină Legală.
UPDATE
Din primele observații și verificări, este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din Curtici, fără urme de violență, informează IPJ Arad.
Potrivit specialiștilor, cadavrul ar fi stat în apă aproximativ 2-3 zile, fiind astfel posibil să fie vorba despre persoana dispărută în râul Mureș de duminica trecută.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului și luarea măsurilor următoare.
Citește și: Pompierii au reluat căutările persoanei care a căzut în râul Mureș de pe pasarela pietonală • Special Arad
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este