Ca la noi, la nimeni! „Gata! Au rezolvat reabilitarea DJ 973 Sebiș – Beliu!”





„Gata, domnii șefi de la CJ Arad au «rezolvat» reabilitarea DJ 973 Sebiș- Beliu!!!… Au început reabilitarea drumului cu un marcaj nou. Reabilitare… model Cionca & Bîlcea!!! Priviți… și faceți-vă cruce”, scrie Dan P. într-o postare pe Facebook și, într-adevăr, nu prea mai are rost să comentăm prea mult „minunea”. Imaginile vorbesc de la sine.
La ce le va folosi șoferilor acele linii trasate la mijlocul drumului… numai „muncitorii” care executat „lucrarea” știu (obligatoriu între ghilimele, pentru că muncitori și lucrare sunt termeni cel puțin exagerați). Oricum, șoferii vor fi nevoiți să facă jaloane printre cratere (aici nici nu mai e nevoie de ghilimele).
În luna martie, când locuitorii din Horia au organizat un protest din cauza stării dezastruoase a drumului județean 709, Consiliul Județean Arad a anunțat că se va pune serios pe treabă și va repara majoritatea drumurilor din județ… dar numai în momentul în care se vor înregistra temperaturi de peste 10 grade Celsius. Perioada aceea a trecut, desigur, iar muncitorii angajați de către CJA s-au pus, teoretic, „pe treabă”.
Cam cât de serios s-au pus pe treabă, se observă dacă ne uităm pe drumul Sebiș – Beliu… și nu numai. La aceeași postare menționată mai sus, cineva comentează că la fel este și pe drumul dintre Buteni și Chisindia, iar altcineva semnalează cu indignare că pe drumul Măderat – Căsoaia nu s-a făcut altceva decât să se astupe gropile cu pietricele.
Cine e de vină? Muncitorii care execută „lucrarea” (orbește sau efectiv cu un dezinteres total) sau cei care dau ordinul de sus?
Cine sunt iresponsabilii, incompetenții sau chiar nesimțiții? Muncitorii care rezolvă problema după capul lor, superficial și cât mai rapid posibil… sau cei care comandă o lucrare și consideră că și-au făcut treaba? Vorba aia, „las’ că merge ș-așa!”…
Comentariile portalului
Poluția locală e o instituție dă interlopi aflată direct în subordinea primarului ca care este. Diar dă amenzi, supraveghează tomberoane dă gunoi și mai este folosită ca instituț (...)
Comentariul tau, fara alte explicatii suplimentare, se poate intelege doar in urmatoarea cheie (in esenta): Pentru ca o parte a presei franceze a avut in trecut anumite opinii negative fata (...)
Au o logică ăștia de își iau Pământul plat înapoi de ar face invidios și un gândac de Colorado. Compara mere cu pere, presa e totuna cu (...)