luni, 19 mai, 2025

Special Arad Logo

    Ca elev, n-am strigat niciodată „Hai, Băse!”, chiar dacă ne-a urat „Să trăim bine” și ne-a făcut să râdem…

    de Mihai Todoca | 6 iunie 2024, 11:09 AM | Blogul Special Arad

    0

    (foto: Libertatea)

    Îmi aduc aminte și acum. Eram în clasa a X-a, iar campania electorală era în toi. Pe atunci, Băsescu ne ura „Să trăim bine”, nefiind încă menționat în versurile celor de la Paraziții:

    „Marele magician…
    Un marinar bețiv ce minte
    Ascunde flota în mânecă și devine președinte”.

    Adrian Năstase încă nu ajunsese pe targă cu un fular de 350 de euro la gât, iar Stolojan era șeful peneliștilor. La școală, doar despre asta vorbeam, despre politică, despre politicieni, le urmăream proiectele pentru oraș. Nu eram convinși pe cine am vota, asta dacă am fi avut vârsta legală de a vota.

    Sunt sarcastic desigur, dar nu la adresa campionilor Delta Force, ci la adresa unor comentatori care încearcă să ne spună cum că acești copii au fost inițiatorii clipului controversat în care își exprimă susținerea pentru BB.

    Înainte de a „mușca” gogonata comentatorului, să lucrăm cu datele oferite, nu cu idei lansate prin comentarii.

    Citește și: Speciala zilei: Bibi, ai murdărit și ultimul petec curat al acestei urbe… Aradul, un oraș infectat, un oraș în septicemie

    Clipul este filmat în școală, clip fără îndoială electoral din moment ce are și un cod mandatar.

    Clipul, care este șters acum, este distribuit și de Bibarț, destinatarul mesajului de susținere.

    Clipuri asemănătoare, cu diverși campioni din alte domenii, au apărut pe facebook, toate având mesajul de susținere pentru Bibarț. Bibarț și-a legat numele de aproape tot ce nu intra în sfera politică. Dar, din campania asta, intră!

    Și nu ne-am face treaba până la capăt, dacă nu am disemina și ultima informație:

    Corina Botoșan, cea care conduce, ca mentor, Delta Force, este soția directorului Recons, Laurențiu Puf, pus în funcție de primarul Bibart.

    Și cu asta cred că am cam spus totul…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.