sâmbãtã, 7 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Burse medicale pentru 52 de elevi arădeni școlarizați în învățământul special

    de Special Arad | 31 octombrie 2018, 8:22 AM | Educaţie | Recomandările editorilor

    0

    Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad(foto: Radio Reșița)

    Comunicat. În ședința de marți a Consiliului Județean Arad, consilierii județeni au aprobat bursele sociale (medicale) acordate în învățământul special pentru elevii școlarizați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad în anul școlar 2018-2019.

    Pentru semestrul I al anului au fost aprobate 52 de burse, în cuantum de 250 de lei/bursă/lună, urmând ca de această bursă să beneficieze în semestrul al II-lea (lunile februarie – august 2019), după validarea dosarelor, încă 60 de elevi, care se încadrează în prevederile legii.

     „Protecţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale nu este o opţiune, ci o necesitate, iar Consiliul Judeţean Arad a manifestat o preocupare desebită pentru eficienţa socială şi pentru dezvoltarea de programe şi proiecte, care să acorde asistenţă şi protecţie copiilor aflați în dificultate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

    La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, în anul școlar 2018-2019, au fost depuse 52 de dosare, toate fiind încadrate în criteriile de acordare a burselor sociale/medicale. Specialiști din domeniul asistenței sociale, împreună cu cabinetul medical, au analizat diagnosticul medical al elevilor școlarizaţi în CSEI, iar urmare a modificării legislative, cel puțin 60 de elevi au inclusiv tulburări din spectrul autist. Astfel se estimează că, începând cu semestrul II/2018-2019, aceşti elevi vor solicita acordarea bursei medicale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.