miercuri, 17 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Bunuri contrafăcute, în valoare de 180.000 de lei, vândute în Arad prin intermediul rețelelor de socializare

    de Ioana Costaș | 27 aprilie 2026, 4:09 PM | Știință | Topic special

    0

    (foto: IPJ Arad)

    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad au pus în executare, astăzi, 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Arad, la locuințele unor persoane fizice, în cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

    Activitățile au fost efectuate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci înregistrate identice sau similare cu cele originale.

    Din cercetări a reieșit că bunurile susceptibile de a fi contrafăcute ar fi fost comercializate de persoanele cercetate în mediul online, prin intermediul a două aplicații.

    În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 54 de articole vestimentare, încălțăminte și accesorii, precum și 112 bijuterii, toate inscripționate cu mărci de lux cunoscute.

    Valoarea produselor este estimată la aproximativ 180.000 de lei.

    Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

    bunuri 3 bunuri 2 bunuri 1

    Citește și: Operațiunea „Jupiter”: Percheziții ale Poliției și procurorilor pentru combaterea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală | Video

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.