Nicușor Dan a reușit să mai arunce un pumn de praf în ochii românilor. Un pumn cu numărul patru, în ordinea desemnării și un praf pe nume Luca Niculescu. Evident, noul desemnat Luca nu este evanghelist de carieră, ci jurnalist și, de la Iohannis încoace (care l-a numit ambasador), i s-a dus vestea că ar fi diplomat de carieră.

Poate într-o altă viață, dar în cea pe care o trăiește împreună cu noi, dar în alte sfere, de carieră este doar jurnalist, nicidecum diplomat. Deci, ca să fim și noi la fel de eleganți în exprimare ca desemnatul Luca, ideea că ar fi „diplomat de carieră” este o exagerare jenantă, întrucât biografia sa publică nu justifică această calificare, ce presupune apartenența profesională și o carieră construită în corpul diplomatic.

Altfel spus, nu există dovezi că Luca Niculescu ar fi parcurs gradele profesionale ale corpului diplomatic, așa cum se întâmplă în cazul diplomaților de carieră. Desigur, este posibil ca nu dumnealui să fi lansat această exagerare profesională, dar este greu de crezut că i-ar fi fost lipită pe frunte fără știrea și dorința lui. O atitudine deloc onorantă pentru un jurnalist ce părea serios și chiar modest.

Părea pe vremuri. Acum, prezentarea de pe Wikipedia ne arată un altfel de jurnalist. Și, îndrăznesc să spun, un altfel de om. „Niculescu a fost jurnalistul care a realizat primul interviu televizat cu Dacian Cioloș, pe atunci prim-ministru al României, după ce guvernul său a primit votul de încredere din partea Parlamentului”. Serios? Un interviu cu Cioloș să fi fost „Everestul profesional” al jurnalistului Luca Niculescu? Ce să spun, mare realizare.

Dar să trecem peste aceste amănunte din viața și activitatea nou-desemnatului premier, Luca Niculescu, și să remarcăm că președintele Dan a dezvoltat o adevărată slăbiciune pentru jurnaliști. După ce a promovat-o pe jurnalista Oana Țoiu în fruntea Ministerului de Externe, iată că acum i-a încredințat unui alt jurnalist sarcina de a forma un guvern, într-un moment extrem de dificil în care se află România.

Așteptăm cu încredere numirea altor jurnaliști în fruntea Ministerului Sănătății, a Ministerului Apărării și, de ce nu, a SRI sau SIE…

Nu avem de unde ști dacă Luca, al 4-lea desemnat, va putea să convingă partidele parlamentare să-i acorde votul de încredere – primele consultări nu par foarte încurajatoare, dar în declarațiile „cocoșilor” politici nu putem avea deloc încredere.

Primele negocieri pentru Guvernul Niculescu: ce condiții au pus PSD, PNL și UDMR

Putem, totuși, să privim dincolo de declarații.

PSD, prin prestația președintelui său, arată în continuare ca un partid disperat să iasă onorabil din aventura în care a intrat prin voința celor doi „Olguți” și a grupului pe care îl reprezintă. Dar foarte important este că, în această încercare, beneficiază de ajutorul președintelui Dan.

Cum situația electorală a PSD este încă departe de a se fi ameliorat, putem bănui că, după un eventual eșec al desemnatului Luca, Nicușor Dan este capabil fie să intre iar în adormire vreo trei luni, fie să găsească alți desemnați „de carieră”. Toamc este oricând disponibil, dar și atâția alții care abia așteaptă să-și treacă în CV o desemnare.

Luca sau altul, nu contează nici pentru PSD, nici pentru AUR

PSD nu vrea să-și asume o guvernare pe timp de criză, cu atât mai puțin acum, când nu va mai avea bani pentru pomenile electorale care ar putea face uitate „realizările” din perioada Ciolacu. PSD nu va intra la guvernare decât atunci când va putea controla guvernul, pe răspunderea altcuiva. Iată de ce Luca sau altul ca el nu contează decât în măsura în care reușește să ofere PSD soluția de a evita asumarea răspunderii.

Președintele Dan a ratat ocazia de a-l desemna pe Grindeanu să formeze guvernul, imediat după demiterea Guvernului Bolojan. Frica de AUR este o scuză penibilă pentru un președinte. Atunci, AUR cu greu s-ar fi aliat la guvernare cu PSD. Ar fi însemnat să-și asume o guvernare de criză, conform unui program de guvernare pe care nu-l avea pregătit (de altfel, și cel de acum este, deocamdată, doar literatură politică).

Viitorul nostru e de AUR. Plus PSD și Călin

PSD trăiește în această perioadă un paradox. Cât a avut control asupra Parlamentului, s-a străduit să-și extindă puterea pentru a controla statul. Acum are controlul statului, de la CCR la Justiție și, foarte important, sindicate, dar este pe cale să devină irelevant în Parlament. Iar când se va întâmpla asta, riscă să iasă din prim-planul politicii pentru multă vreme.

Între timp, AUR a înțeles că fuga vădită de guvernare îi dăunează electoral, așa că ridică niște pretenții imposibil de satisfăcut în condițiile date. În plus, este singurul partid care profită de criză pentru a crește în opțiunile electoratului. De ce s-ar înghesui, deci, să voteze un guvern? AUR are, totuși, alte probleme. „Dansul pe sârmă” din ultima vreme al lui George Simion ar putea avaria în curând partidul. În jurul lui Simion pare că se strânge lațul, atât din afara partidului, cât și din interior.

Nu întâmplător deschide noi teme „de luptă” pentru mobilizarea susținătorilor, cea mai nouă fiind cea a suspendării președintelui, după ce a cam dat-o în bară cu „martirizarea” lui Georgescu.

Vom vedea dacă aceste bănuieli se vor adeveri sau nu. Dar, dincolo de „doctrina” AUR de a-și baza susținerea electoratului pe scandaluri, Simion nu mai pare atât de sigur pe el ca până nu demult. Guvernul Luca? Neinteresant pentru AUR. Și chiar dacă Simion ar vrea să-l susțină, Peiu și Dungaciu au alte planuri. Și deja au suficientă putere în partid încât să-și poată impune voința.

PNL a înțeles, în sfârșit, că lupta sa cu PSD nu se poate duce exclusiv prin deja plicticoasele refuzuri de a vota un guvern controlat de Grindeanu și ai lui. Adevăratele probleme ale oricărui guvern vin după învestire…

USR pierde timp și energie pe o chestiune care nu ar trebui să conteze pentru ei. Mai bine s-ar ocupa de clarificarea doctrinară și apoi, neapărat, de organizarea internă pentru a trece și dincolo de zona urbană. Guvernul Luca, Marcu sau al oricărui alt „evanghelist de carieră” ar trebui pus în plan secund.

În aceste condiții, este greu de spus dacă Guvernul Luca Niculescu este sau nu important. Mai degrabă s-ar părea că nu este. Și dacă, printr-un exces de conștiință politică a parlamentarilor, ar obține învestirea, greu de crezut că va prinde primăvara în Palatul Victoria.

Totuși, cu sau fără Luca, o întrebare grea își așteaptă răspunsul cât mai curând: până unde este dispus președintele Nicușor Dan să întindă coarda?