vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    BookLand Evolution – Cele mai practice conferințe pentru tineri, la Bibliotecă

    de Tomck@t | 2 iunie 2014, 2:55 PM | Știri Arad

    0

    De astăzi, 2 iunie, conferinţele practice BookLand Evolution încep să aducă în fața tinerilor din Arad profesionişti consacrati, care le vor împărtăşi tinerilor propriile poveşti de succes şi le vor răspunde la întrebări. Inițiativa are ca scop dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, prin soluții practice și experiențe reale de viață, urmare a implicării invitaților de excepție, capabili să inspire și să motiveze.
    Conferințele se vor desfășura de luni până vineri (2-6 iunie), în intervalul orar 17:00-19:00, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și vor aduce pe scenă câte trei vorbitori în fiecare seară, tinerii participând GRATUIT.

    Printre personalitățile care au răspuns deja pozitiv invitaţiei Bookland Evolution se numără: Vlad Fiscutean (Senior TEDx Ambassador), Natalia Micalona (poet), Eli Lăslean (General Manager Casa de Moda Ellis), Shadi Hassan (Trainer), Elena Kovacs (Director general Auto SCHUNN -MERCEDES BENZ), Mihai Pop (Manager M&A Department – EY România), Florentin Banu (owner BanuInvest), Adela Cristea (Managing Partner – Ascent Group), Ricardo Jorge Correia Alves Caria (cântăreţ și chitarist D-Cent Band), Ricardo Alves Caria (cântăreț Vocea României).

    Joi, 5 iunie, în ziua dedicată antreprenoriatului, membrii Fundației Romanian Business Leaders și totodată susținătorii proiectului “Vreau să fiu antreprenor” le vor vorbi tinerilor despre viața de antreprenor și le vor răspunde la întrebări, ajutându-i astfel să descopere secretele acestei meserii. La finalul serii, tinerii vor primi în dar cartea “Ghidul Practic pentru Antreprenori”.

    „Cea ce ne ajută să ducem o viață împlinită, recunoaștere, bani și plăcerea de a trăi zi de zi, este să ne dăm seama care sunt pasiunile noastre, să facem din ele locul nostru de muncă, să ne educăm continuu pentru a deveni profesioniști. Cărțile și mentorii sunt gps-ul nostru către succes.”, a declarat Shadi Hassan.

    Caravana Conferintelor BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 22 orașe din țară, poposind în fiecare dintre ele câte o săptămână. Următorul oraș din itinerariu este Timișoara.
    Pe durata celor 120 zile de Conferinte (10 martie – 15 iunie & 22 septembrie – 14 decembrie), peste 500.000 de tineri vor putea să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de 360 de personalităţi marcante, din domenii precum business, mass-media, cultură, entertainment, științe, sport sau non-profit.

    BookLand Evolution le pregătește tinerilor încă o surpriză: este vorba de platforma online www.inPractica.ro, prin care vor avea acces la programe de practică, internship, traineeship și part-time jobs în companii sau organizații din România.

    Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte.
    Parteneri media: UTV, TVR 2, Blitz TV, Bravo, Bravo Girl, Tango, Rol.ro, Historia, Teen Press, Avocat.net, Ziarul Ring, Kudika, Șapte Seri, BOOKiseala, Addox, Edu News, Sunt Părinte, Didactic.ro, Olimpiade, Teen Press și societatesicultura.ro.

    Despre BookLand
    BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 orase şi fiind activ peste 600 zile. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturală BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe BookLand Evolution şi site-ul inPractica.ro îi completează misiunea social-educaţională asumată.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.