Stimate spectator și telespectator generic, mult stimat public și onorată audiență – să trecem direct la miezul discuției cu o întrebare fără retorică în ea: vă place cum arată Teatrul de Marionete?
Avem două variante de bază, de la care pornim în demersul nostru de a răspunde pe cât posibil de echilibrat și fără divagații artistice la întrebarea respectivă:
1. Dacă vă place, înseamnă că nu l-ați văzut în vremuri mai bune, când (chiar dacă era „dictatură”) măcar era în pas cu vremea. Măcar nu cădea tencuiala de pe pereții sălii de spectacole (vezi foto… sau mai bine du-te să vezi cu ochii tăi!), nu se sfâșiau sub privirile tale husele de catifea nemaischimbate din anii când mămicile copiilor de acum erau fetițe duse de bunici la „Teatrul de păpuși”… Dacă vă place, înseamnă că aveți o vârstă și o estetică la purtător care preferă „clasicul”… în sensul de „vetust”, „prăfuit”… classy de fițe. Există genul: wow… ce simpatic… ca pe vremea lu` maica!… (Dar ea are acasă Ikea…) Dacă vă place, să știți că ceea ce vă place este munca oamenilor de acolo… care se străduiesc și ei, în limita capacității unui grup la rigoare artistic, să cârpească… să facă pe ezermeșterii, să facă spectacole din recuzita proprie… să inoveze… să se descurce… C-așa-i românul: descurcăreț – neavând încotro.
Deci, dacă vă place, în niciun caz nu e meritul managerului.
2. Dacă nu vă place, înseamnă că „știți cum stă treaba” în domeniu. Înseamnă că ați mai fost și prin alte orașe, alte țări, ați mai vizitat și alte asemenea așezăminte culturale – știți să faceți diferența. Dacă nu vă place, înseamnă că înțelegeți măcar cât-de-cât cu ce „nedreptăți și gafe manageriale” se confruntă un personal care altă vină n-are decât că înveselește copiii Statului pe banii Statului.

Iar banii ăștia, ai Statului, sunt la îndemâna lui Bogdan Costea – el e managerul absolut al mamutului cultural absolut care a fost inventat de nimeni altul decât de Gheorghe Falcă – Frankenstein… faraonul tuturor fondurilor și formelor din Aradul ăsta.

Așa că ne-am dus la Bogdan Costea în birou, direct și personal, să îi propunem un dialog scriptic civilizat pe tema: de ce ați trimis înapoi 6 miliarde de lei vechi, la bugetul Statului: chiar nu aveați ce face cu banii?!

(Paranteză subiectivă – Îl știu pe Bogdan Costea de pe la 15 ani… ne știm dintr-a IX-a… ca într-un roman clasic de stat… ne știm suficient de bine încât să îmi permit să-l iau cu „Măi, Bogdane, ce dracu ai putut să faci?! Cum naiba să trimiți înapoi statului ăstuia de stă să pice cu totul la pușcărie 6 miliarde de lei vechi… pe care, culmea!, el ți i-a dat ca să-i cheltuiești pe lucruri vechi… să le faci să arate ca lumea… mai noi… chiar așa de legat ești de vechimea ta?! Când totul se prăbușește… îți pică Teatrul de Stat în cap la trecători, prin „atenție, cad ornamente”-le alea… n-ai investit în sălile de repetiție de când te știi… ți se fură motoarele de la scenă de sub nas… n-ai mai dat un ban la Marionete de când erai copil… în condițiile astea, tu-i dai banii înapoi la cămătar?! Ca să ce?… Ca să-i trimită înapoi sub formă de borduri și să ia banii cine trebuie? – zi-mi pe scurt!”
Dar nu l-am luat așa… că mi s-a făcut milă de duioșia lui… Sau a jucat-o bine… Sau „suntem colegi de breaslă”… sau altceva.)

Ne-am dus – zic – că n-am fost singur. I-am zis așa: „Uite, Bogdane, eu m-am gândit că înspre ușurarea relației mediatice dintre colegii tăi, cititorii noștri, Falcă etc., eu am să-ți trimit un e-mail oficial, pe adresa secretariatului teatrului” – tu mi-ai dictat, iar eu am scris pe spatele cărții tale de vizită [email protected] – „iar întrebările ți le trimit în formularea stilistică și retorica propriilor tăi colegi – ca să te las să înțelegi că nu avem nimic… la redacția Special Arad mă refer… cu tine. Vei înțelege de acolo… Subiectul principal sunt ăia 6 miliarde trimiși înapoi plus ceva chestii ce țin de regulamentul vostru intern.”
„OK” – ai zis tu… eu supralicitând că dacă vrei, poți să trimiți și o poză cu tine… cum vrei tu să ieși în postura de comunicator al propriilor poziții – că doar ești expert în comunicare… actor bun și prezentator de știri bun și crainic bun și tot.
Nu știm încă – pe mine, personal, nu mă implică nu știu ce… dar, iată, pe colegii tăi îi implică – nu știm cât de bun manager ești… dacă pică teatrul de stat și de păpuși pe tine și tu trimiți, ca un pocăit ciudat al sistemului, banii înapoi la niște dumnezei penali.
A trecut de atunci o săptămână – Săptămâna Luminată chiar.
Nu ai răspuns… așa că am rămas aici cu articolul.

Iată întrebările – răspunsurile urmând să le primim… când probabil nu vor mai interesa pe nimeni

1. Postul de director. Există în organigramă, este post unic, dar niciodată nu s-a scos la concurs. Trebuie să facă un referat la Primărie pentru aprobarea concursului, dar nu l-a făcut niciodată. De ce? Uită-te în ROF și o să vezi câte atribuții are directorul și o să-ți dai seama că, dacă acest
post este ocupat, managerul nu mai poate tăia și spânzura de unul singur, cum vrea el.

2. Consiliul artistic. Unul dintre membrii acestui Consiliu este Lizica Mihuț. Dacă o întrebi, precis o să îți spună că niciodată Consiliul nu și-a îndeplinit atribuțiile din ROF, pentru că nimeni nu le-a spus  membrilor ce îndatoriri au.

3. Consiliul de Administrațíe (art. 18, (3) Consiliul de administraţie se întruneşte o dată pe lună şi ori de câte ori interesele instituţiei o cer, convocarea acestuia făcându-se de către preşedinte, sau la solicitarea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. (VEZI SĂ NU!!!)

4. Sala de pictură – a fost transformată în sală de repetiții (ultimul etaj) și acolo se repeta în niște condiții absolut mizere! Nici măcar nu a zugrăvit
încăperea aia cât China, care e așa de enșpe mii de ani! repetitíi în condiții insalubre.

5. Curățenia – o singură femeie de serviciu pe toată instituția și două plasatoare care fac curat la ambele săli și în toate foaierele!

6. Organigrama subdimensionată – și nici nu a cerut la Primărie posturi

7. Șase miliarde de lei vechi (600.000 RON) la finele anului 2014 dați înapoi la buget.

8. Lipsa proiectelor de finanțare – până acum doi ani aduceau bani pentru Festivalul de Teatru Clasic…

9. Lipsa partenerilor străini – lipsa colaborărilor cu parteneri străini, în materie de producție de teatru (a se vedea cum funcționau Marionetele pe
vremea lui Radu Dinulescu, în baza poriectelor europene)

10. Anunțul făcut la începutul stagiunii – proiectele propuse și lăsate baltă!

11. În 27 martie a fost Ziua Modială a Teatrului. În fiecare an se primește de la UNITER Mesajul National, scris de Ion Caramitru, și Mesajul
Internațional, scris de o mare personalitate teatrală mondială. Ele se dau publicității de fiecare teatru, în presă.  În plus, în teatre se organizează spectacole cu ocazia acestei zile. Anul ăsta… n-a avut cine.