joi, 4 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Noul bloc din Grădiște, de pe str. Iancu Jianu, în dezbatere publică

    de Raluca Medeleanu | 29 mai 2024, 11:34 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    simularea viitorului bloc, așa cum reiese din documentația PUZ

    Primăria Arad anunță că va organiza o nouă dezbatere publică pentru proiectul de construire a unui noi bloc în Grădiște, pe strada Iancu Jianu nr. 1-5.

    Dezbaterea are loc după ce în aprilie a fost publicată revizia documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care dezvoltator imobiliar Techport Technologies S.R.L. intenționează să construiască un bloc de 4 etaje în Grădiște, pe o stradă cu case. Proiectul a fost realizat de firma S.C. Atodis Serv S.R.L. avându-l ca specialist cu drept de semnătură RUR pe arhitectrul Gheorghe Seculici.

    Terenul pe care se intenționează această construcție este situat în partea de sud-est a cartierului Grădiște, la nord de calea ferată, pe str. Iancu Jianu nr. 1-5, proiectul obținând certificatul de urbanism încă din septembrie 2022. Dar așa cum s-a întâmplat în cazul tuturor proiectelor ce prevăd construirea de blocuri în zone cu case, au existat anumite voci care au indicat că investiția nu este oportună, printre motive fiind indicate inclusiv cele de trafic, preconizându-se că se va supraaglomera zona.

    bloc nou gradiste str iancu jianu dezbatere publica

    Dezbaterea de la Primărie și online

    Primăria organizează dezbaterea publică în data de 11 iunie, de la ora 15:00, online prin platforma ZOOM, accesând următorul link: https://us02web.zoom.us/j/81744508737?pwd=aVU4VFJDdEhOVHZaMVNMV2tlOEpmQT09

    Parcela propusă pentru refuncționalizare este identificată prin C.F. nr. 304632 – Arad, constituie proprietatea privată a TECHPORT TECHNOLOGIES S.R.L. și măsoară o suprafață totală de 2.700,00 mp.

    Ordinea de zi a evenimentului:

    1.Deschiderea evenimentului (anunțarea temei si a ordinii de zi, prezentarea reprezentanţilor insituţiei, a procedurii şi a regulilor de desfaşurare a evenimentului)

    2.Prezentarea succintă a motivaţiei şi a proiectului de act normativ supus dezbaterii publice (reprezentant al iniţiatorului, experţi sau specialişti care au participat la elaborare)

    3.Prezentarea verbală de către cetăţenii interesaţi a propunerilor privind modificarea proiectului de act normativ supus dezbaterii publice

    4.Închiderea întâlnirii (prezentarea etapelor următoare în procesul de adoptare, cu menţionarea termenelor aferente)

    Cei care vor să ia cuvântul, trebuie să se înscrie în prealabil

    Persoanele interesate să prezinte verbal propuneri în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail [email protected] sau direct la sediul instituţiei Primăria Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 73, Palatul Cenad, la Serviciul Relaţii cu Publicul și Asociații de Proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 13:30, persoana de contact: consilier juridic Compartimentul Asistență Juridică, Direcția Comunicare – Antonina Bulboacă, telefon 0257/281850, int. 304.

    La dezbaterea publică online sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei, etc.

    Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include: Proiect de hotărâre al Consiliului Local Municipal Arad; Raport de specialitate al Direcției Arhitect Șef, Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente, ediția 1, revizia 1; Referat de aprobare al Primarului; Raportul informării și Consultării Publicului, al Direcției Arhitect Șef, Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente; Avizul Arhitectului Șef, ediția 1, revizia 1; Documentație PUZ, ediția 1, revizia 1, aferentă obiectivului de investiție: ,,Construire locuințe colective cu funcțiuni mixte, spații comerciale și amenajări incintă”, Municipiul Arad, intravilan, Strada Iancu Jianu, nr. 1-5, pe parcela identificată prin C.F. nr. 304632 – Arad.

    Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad, la ACEST LINK. 

    Primăria transmite că propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ se mai pot depune până la data de 11.06.2024,

    -Prin formularul online disponibil pe pagina de internet la ACEST LINK.

    -Ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected]

    -Prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.

    -La sediul Primăriei Municipiului Arad, la registratură, în Palatul Cenad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 73, la Serviciul Relaţii cu Publicul și Asociații de Proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 13:30.

    Mesajele transmise vor purta menţiunea: “Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) aferent obiectivului de investiție: ,,Construire locuințe colective cu funcțiuni mixte, spații comerciale și amenajări incintă”, Municipiul Arad, intravilan, Strada Iancu Jianu, nr. 1-5, pe parcela identificată prin C.F. nr. 304632 – Arad, Proprietar/Dezvoltator: Techport Technologies S.R.L., Proiectant general: S.C. Atodis Serv S.R.L. – inițiativa primarului.”

    Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet, la ACEST LINK.

     

    • Citește și: „E prea mult pentru o zonă atât de mică!”. Locuitorii din apropierea pasajului Grădiște s-au opus blocului cu 6 etaje, la dezbaterea publică · Special Arad

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.