joi, 30 mai, 2024

Special Arad Logo

    Aur în valoare de 70.000 de lei furat, azi noapte, dintr-o bijuterie din centrul Aradului

    de Ioana Costaș | 15 mai 2024, 11:05 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Bijuteria prădată de hoți(foto: Ioana Costaș)

    Bijuterii din aur în valoare de aproximativ 70.000 de lei au fost furate, azi noapte, dintr-o bijuterie amplasată pe Bulevardul Revoluției, aproape de zona Podgoria. Hoții au spart un geam și au înfășcat bijuteriile expuse în vitrină. Au reușit să fure aur în valoare de 70.000 de lei și au fugit.

    Alarma magazinului de bijuterii s-a declanșat și a alertat și firma de pază. Până la sosirea agenților de pază la fața locului, hoții au dispărut.

    Polițiștii au fost alertați despre furt în jurul orei 02:30, când s-a sunat la 112 pentru a se sesiza fapta. Până în momentul de față făptașii nu au fost identificați, polițiștii efectuând cercetări în acest sens. Un ajutor ar putea reprezenta, în munca polițiștilor pentru identificarea și prinderea hoților, camerele video amplasate în bijuterie.

    „La data de 15 mai, în jurul orei 02:30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o bijuterie din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii. A fost constituită o echipă operativă extinsă, formată din polițiștii de investigații criminale, proximitate și ordine publică, care desfășoară activități specifice, în vederea identificării cu celeritate a persoanelor responsabile și tragerea acestora la răspundere penală. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat”, a anunțat IPJ Arad.

    Citește și: Foto/Video. Sub ochii polițiștilor din Arad, traficanții vând atât de natural țigările încât pare că locuiesc în „Orașul lor”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.