sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Biblioteca organizează de 8 Martie un recital de poezie scrisă de bărbați pentru femei

    de Special Arad | 6 martie 2024, 8:26 AM | Cultură

    1

    Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va omagia feminitatea și creativitatea, vineri 8 Martie, la ora 12.00, în Sala „Astra”, printr-un recital de poezie scrisă de bărbați.

    Doamnele și domnișoarele din cele două instituții arădene de cultură Bibliotecă și Complexul Muzeal Arad vor fi întâile beneficiare ale versurilor de dragoste ale autorilor locali care vor citi din poeziile lor.

    „Cafeaua cu Poezie” -genericul sărbătorii noastre- va fi servită destinatarelor caldă și aromată de cuvintele și sensibilitatea invitaților noștri: Lazăr Magu, Ioan Vasile Marcu și Vladimir Belity, redutabili autori de sonete, rondele, gazeluri, haiku-uri, de poezie clasică cu rimă, scrisă pentru gust netrecător, simplu și clar.

    Sunt așteptate doamnele și domnișoarele dornice să devină muze și regine ale clipei frumoase prinse într-un mănunchi de versuri, abur de cafea și flori.

    „Poezia se desprinde din chiar curgerea continuă a existenței umane, consumate sub semnul efemerului și al conversiei.” (Dan Lăzărescu)
    „Cafeaua cu Poezie„ va fi un semn al desprimăvărării, al începuturilor pline de emoții și de promisiuni, a anotimpului înnoirii ce trezește la viață natură și om.

    Ziua Femeii – istoric

    Născută pe un sol controversat socialist, cu intenția de a celebra femeia muncitoare cu drepturile ei egalitare, subliniind nevoia civismului și firave, pe atunci, trăsături feministe, „Ziua naționala a femeii” așează Femeia în mizanscenă pentru prima dată la 28 martie 1909, la propunerea Partidului Socialist American.

    Un an mai târziu, activista socialistă germană Clara Zetkin împreună și colega ei Luise Zietz propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, dar sărbătorirea oficială a acestei zile, căutându-și încă semnificația, are loc în 19 Martie 1911.
    În anul 1917, viitoarea Zi a femeii a căpătat semnificații profund politice, activiste, contestatare. Femeile din Sankt Petersburg, implicându-se tot mai adânc în viața politică și civică a comunității au declanșat o grevă pentru încheierea Primului Război Mondial, neraționalizarea alimentelor, abolirea dinastiei țariste. Ele au folosit sloganul „Pace si pâine”, noul guvern provizoriu a garantat dreptul femeilor la vot.

    ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 – Anul internațional al femeii.
    Ziua Internațională a femeii este sărbătorită în fiecare an la data de 8 martie pentru a marca realizările sociale, politice și economice ale femeilor, mișcarea pentru drepturile lor, lupta împotriva discriminării, violenței, împotriva abuzului, egalitatea de gen.

    Ziua Internațională Femeii a devenit o zi a bucuriei.

    De 8 martie, în România femeilor și fetelor li se dăruiesc de către cei apropiați, cadouri, flori, atenții, ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru realizările lor familiale, profesionale, etice, sociale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E ok cu poezia, mai putin cu controversa socialistă, ca ne-am saturat de caricatura pnl-ista fara nicio treaba cu liberalismul. Nu mai fuge nimeni de ciuma rosie, ca am dat de holera galbena. In sfarsit ceva fara politica in Arad, cum ar fi cei trei poeti! Si fara poze cu Consiliul Judetean si domnul/doamna dr. Cutarica, candidatul PNL la … ceva, orice??? Nu creeed! Cand o sa aiba si carti sa le vad ca in librarie pe raft, (nu sa le caute si sa nu le gaseasca) si spatii de citit mari si multe, sa ma anuntati, va rog! Poate o sa ma inscriu din nou!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.