Bibarț, total dezamăgit: zero sprijin de la Guvern pentru termoficare. Arădenii ar putea plăti chiar de patru ori mai mult pentru căldură

    de Raluca Medeleanu | 13 octombrie 2021, 1:43 PM | Administraţie | Topic special

    7

    Căldura în apartamente, poate de săptămâna viitoare

    Călin Bibarț și-a exprimat astăzi dezamăgirea față de lipsa de sprijin financiar promis de Guvern pentru cheltuielile pe care municipiul este nevoit să le facă pentru asigurarea agentului termic în locuințe. Acesta a spus că Primăria se baza pe acești bani și că acesta este și motivul pentru care încă nu s-a pornit căldura în apartamentele arădenilor. Municipalitatea a solicitat bani pentru termoficare, încă din vară, în primă fază 23 milioane de lei, iar apoi – în urma discuțiilor – 10 milioane de lei, însă acum, în urma emiterii Hotărârii Guvernamentale privind alocarea unor sume din fondurile de rezervă, municipiul Arad a primit zero lei, deși alte municipii din țară au primit sumele solicitate, sau cel puțin o parte din ele.

    Primarul e de părere că această lipsă de sprijin va împovăra mult bugetul local, din care și așa se cheltuie foarte mulți bani pentru acoperirea subvențiilor și a pierderilor înregistrate de CET. Acum, dat fiind faptul că prețul la gaz s-a scumpit considerabil la nivel național, va fi mult mai greu pentru a achita aceste cheltuieli. Bibarț a criticat decizia Guvernului, explicând că deși explicația oficială a fost că acum, în primă fază, s-au alocat doar bani pentru județe (Consiliul Județean ar fi primit 25 milioane de lei), iar municipiile ar urma să fie finanțate într-o altă Hotărâre, a observat că în Hotărârea actuală există totuși bani alocați și pentru unele municipii: pentru Satu Mare, Constanța, Bistrița, Caransebeș și altele.

    „Deși de luni bune de zile am cerut și am justificat sumele necesare, în special pentru termie, la municipiul Arad, deși în preambulul Hotărârii de Guvern au fost prevăzuți acei bani și pentru termie, taman în anexă, unde sunt alocați pe UAT-uri, municipiul Arad a dispărut, care era singurul din județ pe termie. Deși s-a spus ulterior că nu se dau municipiilor în această primă fază, am constatat că sunt municipii în țară care au primit, și ele având probleme cu termoficarea. Și noi avem și o să resimțim cu toții. Era absolut necesar să primim un ajutor financiar, cu atât mai mult cu cât Aradul contribuie foarte mult la bugetul național, iar pe de altă parte nu din vina arădenilor prețurile au luat-o razna la gaze, Romgazul nu face contract pentru că nu mai are cantitate suficientă, iar celelalte companii care cumpără de pe bursă, pun condiții cu plată în avans, cu plata întregii cantități contractate și dacă nu o consumi și la prețuri la care ne-ar duce spre 1000 de lei, ceea ce crează mari probleme”, a spus Bibarț.

    Negocieri între cele două CET-uri pentru găsirea unei soluții. Cu toate acestea, se preconizează scumpiri

    Călin Bibarț a explicat că la ora actuală se poartă discuții între CET Hidrocarburi (care nu ar avea capacitatea financiară să furnizeze gaz pentru încălzire în condițiile în care prețul e atât de ridicat) și CET SA (cel din afara orașului) pentru a ajunge la un consens prin care CET-ul „mare” să asigure la nevoie agentul termic, întrucât centrala poate oferi încălzire atât pe gaz cât și prin electricitate. Problema e că CET H are încă multe datorii către CET-ul mare și pentru a ajunge la un acord CET SA cere garanții imobiliare și de bani. În acest sens, se pregătește și un proiect de hotărâre care va fi supus la vot de consilierii locali.

    Primăria va avea mâine, 14 octombrie, o întâlnire cu cele două CET-uri și astfel speră că se va putea porni căldura săptămâna viitoare, întrucât în condițiile actuale, fără acești bani primiți, ar risca să trebuiască să oprească furnizarea căldurii chiar când vor fi temperaturi minus afară, din lipsa de bani. CET Hidrocarburi ar fi făcut calcule care estimează că prețul pentru gigacaloria de gaz ar urma să se ridice la 1000 lei, din care Primăria acoperă prin subvenții doar 200 lei, astfel că arădenii ar plăti 800 lei pe gigacalorie. Chiar și dacă negocierile dintre cele două CET-uri vor ajunge la un punct comun, se preconizează în curând și o necesitate de a crește prețul. Situația este foarte dificilă, dacă nu se iau măsuri la nivel național, pentru sprijin.

    „De aproape o lună de zile suntem în negocieri între CET-ul mic și CET-ul mare care furnizează și energie electrică și poate furniza și agent termic, pentru a stabili părțile contractuale între ei a avea siguranță și cei care livrează produsul, apa caldă, că își primesc banii. O să vedem cum se finalizează, pentru că dacă am da drumul acum la termie, la prețurile de acum și fără nicio intervenție a statului, ar însemna ca cetățeanul să plătească de trei, patru ori mai mult decât plătește astăzi, lucru cu care nu pot fi de acord. În schimb mă deranjează faptul că se tărăgănează de la nivelul central o soluție și deja e destul de frig. Mă îngrijorează partea de școli și de grădinițe, pentru că noi acasă mai putem trece peste perioada asta de tranziție, dar acolo nu ne putem juca. Eu sunt optimist că pe săptămâna viitoare, dacă temperaturile se mențin scăzute, să putem porni termia, cu eforturile noastre locale, pâmă se vor ține de cuvânt și, așa cum au promis, vor interveni la nivel guvernamental, inclusiv la nivel de cote de gaz și alocări financiare”, a spus Călin Bibarț.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Eu tot îmi răcesc gura, și în final tot mai mulți încep să îmi dea dreptate pe măsură ce se adeverește!

      Fraților, Forumul Economic Mondial are pe agenda de zi crearea unui colaps economic global și până în 2030 crearea unui guvern mondial unic, a unei monede virtuale unice, o nouă religie unică New Age! Totul sub pretextul salvării omenirii de la faliment. Nu se va impune cip-uri și alte inepții cu 666, însă clasa de mijloc nu va mai exista.

      Nu credeam că voi apuca în viața mea să prind timpurile astea, dar asta e. Pregătiți-vă de reforme și proteste fără precedent în istoria modernă, nici un bec omul de rând nu va mai poseda, ci va plăti serviciul de lumină. Nu va mai avea casă, ci va trăi prin chirie sau grupuri nomade la marginea orașelor. O vor duce bine doar grupul elitist mondial care se va lăfăi în miliarde, nici salariile de 400 de € nu vor mai fi dispuși să împartă și vor lăsa oamenii să moară pe capete de foamete.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. falka ati votat 20 de ani, frig aveti!!
      de ani de zile spun ca CET este o gaura neagra care an de an inghite milioane de euro din banii toturor aradenilor.
      se platesc asa zisele pierederi si firme capusa ca ista ca sa aiba salarii caldute lipitorii de afise si pilele PNL iste care nu fac nimic.
      acest CET este falimentar. singura solutie debransarea in masa.
      o sa fac plangere penala lui bibi pentru tinerea in frig a copiilor si a bunicilor nostri!!
      aceeasi ciorba reincalzita ca si falka ca nu primim bani de la bucuresti, adica de la guvernul vostru nu primiti nimic??
      stati numai cu mana intinsa ca milogii, faceti treaba ca de aia sunteti acolo, daca nu mars acasa, ca de lamentari suntem satui!!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.