Intervenția indiscretă, uneori brutală a politicului în fotbal nu este o invenție românească și cu atât mai puțin arădeană, oricât ne-ar tenta prezentul să solicităm „brevetul” pentru un cuplu malign, dispus să sacrifice UTA de dragul unor ambiții personale și orgolii de om mic, pentru unul dintre ei, iar pentru celălalt, a unor interese strict materiale.

Istoria fotbalului menționează că începutul implicării politicului în fotbal s-a consumat în anul 1939, cu ocazia unei semifinale de Cupă (națională, pentru că pe-atunci încă nu erau nici Liga Campionilor, nici Europa League). Și, unde se putea întâmpla asta, dacă nu în URSS-ul lui Stalin și Beria. Da, Lavrenti Beria, temutul șef al NKVD, predecesorul KGB care, născut fiind în Georgia țaristă (de fapt, în Abhazia separatistă de azi), a fost mare fan al echipei de fotbal Dinamo Tbilisi (înființată în 1925). Iar când a ajuns la Moskova, a devenit (și) fan al omonimei din capitală, Dinamo Moskova, dezvoltând o ură teribilă față de Spartak Moskova, echipa celor patru frați Starostin. Atât de mult o ura pe Spartak încât a încercat să-l acuze pe Nikolai Starostin (fost fotbalist, chiar de națională, un tip educat și lider rafinat, adică, exact opusul celor ce conduceau URSS) de „practici” capitaliste când a implementat la echipa lui sistemul WM al legendarului Herbert Chapman. Mă rog, povestea e lungă, dar pe noi ne interesează, acum, semifinala Cupei URSS, între Spartak și Dinamo Tbilisi, disputată în 8 septembrie 1939 și încheiată cu victoria „spartanilor”, scor 1 – 0. Patru zile mai târziu, se întâlneau în finală, Spartak și Stalinet Leningrad, actuala Zenit. A învins tot Spartak, cu 3 – 1 și a fost mare sărbătoare în Moskova. Stalin nu a reacționat (deși, Stalinet se numea echipa învinsă), în schimb, Beria s-a supărat tare de tot și a ordonat ca Dinamo să facă contestație la meciul din semifinale! Normal, s-a făcut contestația și, în timp ce sărbătoreau câștigarea Cupei, cei de la Spartak au fost informați că trebuie să rejoace… semifinala cu prima iubire fotbalistică a lui Beria. Ceea ce s-a și întâmplat, în 30 septembrie (caz unic în istorie ca o semifinală să se rejoace după jucarea finalei). A câștigat tot Spartak, așa că a urmat răzbunarea lui Beria împotriva fraților Starostin și a apropiaților lor. Chiar și Nikolai, fratele cel mai mare, apropiat al fiului lui Stalin, a fost până la urmă arestat și trimis în Siberia, dar a supraviețuit (a murit la 94 de ani, în 1996).

Nikolai Starostin în tricoul „spartanilor”.
Sursa: facebook

Ceva oarecum asemănător a fost văzut și în România lui Ceaușescu, în finala Cupei, disputată între Steaua și Dinamo, în 1988, cu Valentin Ceaușescu, ocrotitorul Stelei, în rolul lui Beria. Supărat că Stelei lui dragi i-a fost anulat un gol (ce putea fi al victoriei) pentru ofsaid, odrasla prezidențială a făcut semn din tribună ca echipa să părăsească terenul, înainte de terminarea meciului. Dinamo a primit, pe teren, trofeul, apoi însă, Federația a „analizat” contestația Stelei și a dispus ca trofeul să fie dat echipei care a părăsit terenul. Și asta a rămas unic în istoria fotbalului. „I-am spus lui Valentin Ceaușescu să scoată echipa de pe teren. N-a vrut în prima fază, dar apoi am vorbit cu generalul Ilie Ceaușescu și asta a fost”, avea să declare, 25 de ani mai târziu, Corneliu Vadim Tudor. După 1989, aceeași Federație a vrut să ofere Cupa din 1988 echipei Dinamo care însă a refuzat. În episodul românesc nu au urmat nici arestări, nici deportări după finală, poate pentru a căștigat „cine trebuia”. Sau, poate, în semn de mulțumire că exportul de know-how kagebist în România este o realitate, iar implementarea acestuia a fost confirmată.

Și totuși, în materie de sport sau, concret, de fotbal, nu au fost găsite documente care să ateste impunerea, de la Moskova, a unor reguli de conduită, a unor „mijloace specifice” de destructurare a activității sportive. În schimb, au fost elaborate și distribuite spre conformare astfel de documente, de directive „de îndrumare” secrete (normal, doar nu era să le publice NKVD în Pravda) destinate țărilor ocupate de Armata Roșie după al Doilea Război Mondial. Un set de 45 de astfel de directive au fost descoperite în biroul fostului președinte polonez (între 1945 și 1952), Boleslaw Bierut, fiind publicate pentru prima dată în săptămânalul polonez Nowi Dziennik, în 1981. Directive asemănătoare – de fapt, aproape identice, micile diferențe fiind „adaptări” dictate de specificul locului de aplicare – au fost descoperite și în alte țări foste comuniste, mai puțin în Ungaria și, oare de ce nu-i de mirare?, în România. Cele din Ungaria, probabil vor fi scoase de la „naftalină” în epoca post Orban. Posibil și cele ce priveau România, dar asta numai dacă SRI nu a reușit să le distrugă în „operațiunea Berevoiești” (despre care puteți citi AICI sau AICI). Oricum, tot ce a urmat în România după decembrie 1989 este o dovadă clară că directivele elaborate în iunie 1947 de NKVD-ul condus de Lavrenti Beria s-au aplicat cu sfințenie și la noi. Mai trist este că se aplică și acum, deși nu mai suntem sub ocupație sovietică și nu suntem obligați, de vreo putere străină, să ne destructurăm țara – îi rog pe cei ce au de gând să răspundă cu poveștile cunoscute despre „complotul Occidentului, al UE și NATO” să se abțină.

Din cele 45 de directive (intitulate „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicația NK/003/47”) destinate, cum spuneam, Poloniei și elaborate în 1947 (pe care le puteți citi integral AICI), am selectat câteva ce par a fi puncte din strategia politică a aproape oricărui partid din România post decembristă, aflat sau nu la putere sau a oricărui Serviciu din România care, nu-i așa?, nu doresc altceva decât „binele poporului”.

Directiva 5. „Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete”. Să mai spunem cât de atente au fost Serviciile cu partidele în ce privește „politica de cadre”? Să mai amintim câți dintre politicienii români au fost deconspirați ca foști sau actuali colaboratori ai Securității sau a Serviciilor apărute după decembrie 1989? Cred că este de prisos.

Directiva 8. „Se va acorda o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare”. Cu siguranță, puțini sunt cei care nu au cunoștință despre persoane capabile, competente și cu „priză la public” cum se spune acum, compromise sau blocate în posturi minore, de execuție, ori… plecate spre alte orizonturi, pline de stele (sau trese) și de bani.

Directiva 9. „Se va urmări ca funcționarii de stat să aibă retribuții mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera Sănătăţii, Justiției, Culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere”. Aici trebuie precizat că până prin 2008 – dacă nu mă înșeală memoria, prim-ministrul Tăriceanu a fost cel care a mărit salariile funcționarilor publici – funcționărimea de la stat, inclusiv medicii, profesorii, funcționarii publici, judecătorii, procurorii aveau salarii mizerabile. Apoi, după ce mare parte dintre aceștia s-au deprofesionalizat și au devenit cuminți și ascultători, au primit salarii. Mari sau foarte mari. Pe alocuri, nesimțit și nemeritat de mari. Sigur, unii au primit și pensii speciale, o idee pe care nici măcar Beria nu și-a putut-o imagina.

Directiva 12. „Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietății asupra pământului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosință, dar niciodată pe aceea de proprietate a deținătorului”. Nu știu de ce, dar citind această directivă mi-am amintit că nici acum, după mai bine de 30 de ani de la alungarea lui Ceaușescu, nu s-a reușit retrocedarea terenurilor…

Directiva 13. „Politica față de mica gospodărie țărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistență mai mare din partea țăranilor, trebuie redusă împărțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a țării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import”. Ușor modificată sau, mai exact, adaptată „noilor condiții social-economice”, și această directivă este cât se poate de actuală. Are cineva impresia că agricultura noastră, în totalitate privată, poate asigura necesarul de alimente al țării? Poate cineva, serios și responsabil, să spună că această stare de lucruri nu s-ar datora „preocupării” minunatei legislații care guvernează agricultura românească, dar și „competenței” desăvârșite a celor care au condus ministerul de resort, în frunte cu acest Tândală fără haz, cunoscut sub numele de Daea? Nu cred.

Directiva 14. „Trebuie făcut totul ca hotărârile și ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale”. Pornind de la Constituție, și terminând cu hotărârile consiliului local al celei mai amărâte comune, nu există un act normativ limpede, care să reglementeze clar, punctual, un anumit domeniu. Nu există o fișă de post făcută ca lumea, care să stabilească limpede atribuțiile adevărate ale postului, în concordanță cu activitatea reală desfășurată de angajat…

Directiva 18. „Trebuie organizat ca să fie avansați numai acei conducători care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinați și care nu le analizează depășind cadrul activității lor”. Și directiva asta a fost ușor adaptată: acum sunt promovați cei care, într-adevăr nu analizează nicio problemă sau sarcină, dar nici nu-și bat capul să le execute. Și de ce și-ar bate capul dacă merge și așa? Ce mândru ar fi Beria de toți cei ce încă îi respectă directiva!

Conducători conformi directivei
Sursa: facebook

Directiva 24. „Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată”. Fără comentarii pentru că pare un obiectiv strategic al oricărui program de guvernare post-decembrist. Trenul Arad – Constanța a întârziat, recent, 26 de ore. Tramvaiele din Arad nu au circulat, săptămâna trecută, mai bine de o jumătate de zi, iar conducerea CTP a uitat să anunțe călătorii. A uitat!!! Nimeni din CFR sau CTP Arad nu a fost tras la răspundere, exact cum ar fi cerut Beria…

Directiva 32. „Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile (…)”. Idem ca la directiva de mai sus.

Directiva 34. „Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora”. Păi, pentru ce am mai avea nevoie de Biserică, dacă avem partid? Dacă avea viziune, Beria scria că „denigrarea trebuie începută cu Biserica majoritară”, pentru că asta se întâmplă acum, din păcate nu doar la noi.

Directiva 35. „Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. (…) iar la licee să se oprească predarea limbilor latină și greaca veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii”. Începând cu tanti Abramburica, (aproape) toți miniștri Educației s-au străduit și au reușit să pună în practică această directivă.

Directiva 44. „Se va căuta ca aceia care lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați”. De unde era să știe Beria că românii îi vor perfecționa această directivă și o vor extinde și la funcții politice, de la parlamentari, la primari sau consilieri locali?

Un primar…
Sursa: facebook

Directiva 45. „Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă“. Directiva 45 trebuia să poarte un nume: analfabeți funcționali.

Directivele astea, elaborate de mintea bolnavă a șefului NKVD, L. Beria, unealta și sluga criminală a lui Stalin, sunt dovada că toți aceia care se căinează că suntem un popor bătut de Dumnezeu se înșală. Nu Dumnezeu ne-a bătut, nu Dumnezeu ne bate, ci toți acei conaționali pe care îi votăm mereu și mereu, pe care nu am învățat nici acum să-i tragem la răspundere, pe care îi lăsăm în continuare să mintă, să ne mintă, să fure, să ne fure, ei sunt cei care se cred „dumnezei” și ne bat zi de zi. Cu legi proaste, cu hoții, cu minciuni, cu incompetență și aroganță.