Bashar al-Assad și familia sa au ajuns în Rusia, care le-a oferit azil „pe considerente umanitare”
Liderul sirian Bashar al-Assad şi familia sa au ajuns în Rusia, unde au primit azil, din motive umanitare, au relatat agenţiile de presă ruse, citând o sursă de la Kremlin, potrivit Reuters.
Potrivit mass-media ruse, Assad şi membrii familiei sale au sosit la Moscova. Rusia le-a acordat azil, din considerente umanitare, a transmis Interfax.
Moscova consideră necesară reluarea negocierilor cu privire la soluţionarea situaţiei din Siria sub auspiciile Naţiunilor Unite: „Oficiali ruşi se află în contact cu reprezentanţi ai opoziţiei armate siriene, ai cărei lideri au garantat securitatea bazelor militare şi a instituţiilor diplomatice ale Rusiei de pe teritoriul Siriei”.
sursa: Gândul

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)