vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Băsescu: „Între 1997 și 2001, Victor Ponta a fost ofițer acoperit al SIE”. Premierul: „O să mă rog și pentru el”

    de Special Arad | 14 octombrie 2014, 12:32 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat într-o emisiune a postului Realitatea TV, în fața realizatorului Rareș Bogdan, că premierul Victor Ponta este ofiţerul acoperit la care a făcut referire în luna august. Concret, şeful statului a precizat că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997-2001. „Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Sunt gata să o demonstrez”, a anunţat Băsescu.

    De altfel, preşedintele a arătat o serie de documente pentru a proba cele spuse, printre care şi două hotărâri de guvern. „Este o hotărâre din vremea lui Adrian Năstase. Nu daţi pagina următoare că este secretă”, a precizat şeful statului. „Se aprobă lista cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul de activitate al SIE pe niveluri de secretizare din anexa prezentă”, se arată în documentul emis pe 31 octombrie 2002. Cea de-a doua hotărâre de guvern prezentată a fost dată pe 30 aprilie 2013, de prim-ministrul Victor Ponta, având acelaşi conţinut ca cea anterioară, cu excepţia că anexa nu mai este secretă”  a subliniat președintele.

    Astfel, se prevede faptul că este secret de stat şi „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”. În opinia preşedintelui, prin această modificare, Victor Ponta ”a vrut să se protejeze”.

    „Nu intru în detalii, dar şi dacă aş şti ca a avut misiuni, n-aş avea dreptul să vorbesc despre ele. Victor Ponta a făcut o mare greşeală. Este treaba lui ce va face acum”, a mai spus Băsescu.

    Teodor Meleşcanu, acuzat de complicitate

    De altfel, preşedintele l-a acuzat  de complicitate pe Teodor Meleşcanu, candidat şi el la prezidenţiale, spunând că l-a acoperit pe Victor Ponta.

    ”După ce am aşteptat un timp, am deschis o corespondenţă oficială cu domnul Meleşcanu. L-am întrebat dacă în Guvern există ofiţeri acoperiţi sau foşti ofiţeri acoperiţi. Şi mi-a răspuns că e secret de stat, neţinând cont că preşedintele are acces la orice secret de stat. S-a creat un precedent uriaş. Preşedintele cere informaţie despre acoperiţi în Guvern. Niciodată n-am cerut listă de acoperiţi în serviciu, sunt treburile lor. Dar ambele servicii le-am întrebat cu privire la membrii Guvernului. Întotdeauna. Din acel moment nu am mai avut încredere îmi ce îmi spune Meleşcanu, pentru că n-am ştiut abordarea politică. N-am vrut să mai fac un scandal, să trimit la Parlament cererea de revocare, s-a dus singur în campanie. Meleşcanu a făcut un joc politic acoperind un om care a refuzat să spună. Meleşcanu este complicele lui Ponta. El a formulat hotărârea, l-a ajutat să îşi acopere trecutul”, a adăugat şeful statului.

    Mai mult, preşedintele a precizat că a început corespondenţa cu Teodor Meleşcanu pe 8 noiembrie 2013. „Răspunsurile domnului Meleşcanu, trei la număr, făcea teoria drepturilor preşedintelui, dacă are acces sau nu la informaţii. Nu pot s-o fac publică pentru că e marcată ca secret de stat”, a mai spus Băsescu.

    UPDATE: Reacția premierului Ponta

    ”Vă spun cu toată deschiderea că azi o să mă rog şi pentru preşedintele Traian Băsescu, pentru că este extrem de tulburat şi frământat şi România nu trebuie să mai depindă de tulburările unei persoane. Eu cred că există instituţii ale statului care, dacă cineva a încălcat legea, îl va trage la răspundere”, a declarat Ponta.

    El a mai spus că din 1995, când a terminat Facultatea de Drept, a respectat legile şi şi-a servit ţara şi va face acest lucru în continuare.

    „În ceea ce mă priveşte pot să vă spun foarte clar şi foarte sigur că după ce am terminat facultatea de Drept în 1995 şi până azi sunt douăzeci de ani de fiecare dată am respectat legile ţării, mi-am servit ţara, ca magistrat, ca deputat, ca ministru şi o voi face la fel ca preşedinte al României”, a afirmat Ponta.

    Premierul a mai susţinut că Traian Băsescu se exprimă ”într-un mod total inacceptabil pentru un preşedinte”, folosind această funcţie şi instituţiile pentru a o susţine pe Elena Udrea.

    „Băsescu se exprimă într-un mod inacceptabil pentru un preşedinte în funcţie la adresa tuturor contracandidaţilor doamnei Udrea. Faptul că foloseşte funcţia de preşedinte şi instituţiile pentru a susţine un candidat este evident un mod de a nu se comporta ca preşedinte şi vă asigură că atunci când voi fi preşedinte veţi vedea ceea ce vedem în ultimele zile poate fi schimbat cu adevărat”  a afirmat Victor Ponta.

    Întrebat dacă este ceva adevărat din ceea ce a afirmat luni seară preşedintele Băsescu, premierul a afirmat: ”Nu este adevărat, sunt numai minciuni. Sunt numai minciuni”.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.