Dacă nu-i punem la socoteală pe liderii comuniști care au reprezentat statul român în calitate de președinți ai prezidiului Marii Adunări Naționale (un fel de Parlament) și ai Consiliului de Stat (un „organ colegial” care îndeplinea atribuțiile de șef de stat, deci un fel de Comitet Central…), România a avut în fruntea statului doi domnitori, patru regi și cinci președinți, inclusiv cel în funcție. Primul domnitor, Alexandru-Ioan Cuza a fost înlăturat de o primă monstruoasă coaliție din istoria României, să-i zicem, modernă – un fel de „soluție imorală” de mai târziu, respectiv, un fel de USL – așa că nu s-a putut bucura de niciun privilegiu ca fost șef de stat. A murit de tânăr, după un exil de șapte ani. Și n-a fost singurul.

Al doilea domnitor a fost și primul dintre cei patru regi ai României: Carol I. Povestea regilor României este, în general, cunoscută, chiar dacă nu prea a fost povestită în școli. De fapt, comuniștii, începând cu Petru Groza, continuând cu Ceaușescu și, cu voia dvs., ultimul pe listă, fostul prim secretar PCR și director al Editurii tehnice, Ion Iliescu – au făcut tot ce-au fost în stare ca să-i denigreze pe foștii regi, în tentativa lor de a-i șterge din istoria României.

Și uite-așa, am ajuns la președinți. Pe primul l-am împușcat chiar în ziua de Crăciun, pe-al doilea aproape l-am canonizat, deși toți neuronii lui au formă de seceră, ciocan, stea și epoleți, iar altuia i-am asigurat o binemeritată uitare, cu largul său sprijin – cine a auzit o vorbă, o părere de fost șef de stat de la Emil Constantinescu, despre toate evenimentele care au trecut peste noi în ultimii ani? – iar pe ultimul dintre foști îl bălăcărim. Dar nu așa, simplu, prin câteva articole de presă, ci „științific”.

N-aș fi scris aceste rânduri dacă ar fi fost vorba doar despre Băsescu și colaborarea lui cu fosta Securitate. În fond, fiecare doarme cum își așterne și fiecare trebuie să-și care în spinare povara propriilor schelete ascunse prin dulapuri. Și, subliniez că nu am de gând nici să-l „rejudec” pe Petrov, nici să-l apăr pe Băsescu, cel care semna cu acest nume notele informative către Securitate. Mai ales că, în cauză s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, adică instanța cea mai înaltă în grad. De reținut, totuși, că această sentință, chiar definitivă fiind, nu stabilește vreo vinovăție în sarcina lui Traian Băsescu și nici nu-i  aplică vreo sancțiune. Doar constată condiția fostului președinte de colaborator al fostei Securități. Prin urmare, nu constituie titlu executoriu, care să legitimeze retragerea tuturor drepturilor de care beneficia ca fost șef de stat (pază asigurată de SPP, locuință de protocol și celelalte), ceea ce înseamnă că era nevoie ca o instanță să constate, în baza sentinței ÎCCJ, că Traian Băsescu nu mai are dreptul la toate privilegiile de fost șef de stat. Doar că investirea unei instanțe cu o astfel de cauză putea duce la complicații pentru dușmanii lui Băsescu.

Bunăoară, n-ar fi fost chiar imposibil ca judecătorii să observe că modificarea art. 1 din Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi foștilor șefi de stat s-a făcut după ce prima instanță s-a pronunțat asupra calității de colaborator al lui Băsescu. Și, dat fiind că legea civilă nu retroactivează, adică nu se aplică faptelor comise înainte de adoptarea ei, ar fi putut ieși deranj mare.

Sigur, n-are nicio importanță că inițiatorii acestei modificări au fost PSD și ALDE, în schimb este important că, în condițiile date, norma de modificare a legii este vădit adoptată în considerarea persoanei și astfel încalcă principiul constituțional care impune ca norma juridică să aibă caracter general. Ca o curiozitate, propunerea de modificare a legii în cauză nu a primit avizul (consultativ, e drept) al Consiliului Legislativ pe motiv că nu se pot elimina privilegiile oferite foștilor șefi de stat întrucât, dacă nu există o prevedere legală care să interzică unui fost colaborator al Securității să candideze, nu i se pot elimina privilegiile oferite de stat după ce se dovedește că ar fi fost colaborator. Altă posibilă belea pentru cei ce au dorit să-l „învețe minte” pe Băsescu – din motive pe care precis le știu ei.

Cert este că în loc să ofere un exemplu de justețe, cei ce au pus în aplicare acest plan de sancționare a lui Băsescu au reușit să slăbească și mai mult încrederea populației în clasa politică și, aș îndrăzni să spun, în ideea de independență a justiției. Mai mult, toată această poveste pare un model tip de răzbunare politică, o demonstrație de forță discreționară ce nu are nimic în comun cu statul de drept și o dovadă că puterea începe să se acumuleze tot mai mult în mâinile unui grup tot mai mic de oameni, întâmplător sau nu, cu toții apropiați de Cotroceni. Nu-i, deci, de mirare că se vorbește tot mai apăsat despre o iminentă ofensivă legislativă prin care se va ajunge la o nouă dictatură a serviciilor, sub directa coordonare a șefului statului.

Ion Iliescu, un „persecutat” al regimului comunist
Sursa: CNSAS – Membrii C.C. al P.C.R 1945 – 1989, dicționar 

Despre ce justețe poate fi vorba când, în timp ce Băsescu este deposedat de toate privilegiile acordate foștilor șefi de stat, pe motiv că a fost colaborator al Securității, un alt fost președinte, poate mult mai implicat în activitățile Securității, își trăiește liniștit pensia, cu toate privilegiile intacte? Sigur, nimeni nu ar putea dovedi, acum, că Iliescu a scris vreo informare către Securitate, nici ca student, nici ca director al Editurii Tehnice, pentru simplul motiv că au dispărut toate documentele care-i privesc biografia, evident, cu excepția celor care-l arată ca un sfânt în viață. Alții, mai puțin atinși de sfințenie, erau obligați să scrie note informative chiar și când reveneau în țară dintr-un turneu cu marionetele, nu și sfântul Iliescu, cu toată studenția lui la Moscova. Măcar pentru dispariția ca prin minune a dosarelor ar merita să fie sfințit, spre deosebire de Băsescu, fraierul care probabil nu s-a gândit să facă la fel, deși a avut și el control asupra Serviciilor. Dar asta nu tot, Iliescu a făcut altă minune, mai grozavă: probabil este singurul om capabil să conducă de facto Securitatea, fără a fi colaborat cu ea! S-a întâmplat între anii 1974 – 1979, când viitorul guru al revoluției televizate era un „biet și nevinovat” prim secretar PCR în Iași, perioadă în care a aprobat tot felul de planuri și acțiuni ale Securității locale sau, cum scriau ziariștii de la România Liberă în octombrie 2006, „Iliescu a ordonat, coordonat și avizat” acțiunile Securității din Iași.

Problema acțiunilor de „poliție politică” a prim secretarilor PCR și a altor decidenți comuniști a fost și în atenția guvernului Tăriceanu care, în martie 2008, a emis o Ordonanță de Urgență prin care se statua că sunt „asimilaţi colaboratorilor – persoanele care, având competenţe decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activităţile Securităţii ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Ei bine, aici s-ar fi încadrat și eternul Iliescu, doar că Parlamentul, grijuliu, a decis, prin legea de aprobare a OUG (septembrie 2008) că se abrogă prevederea arătată. Și uite-așa, albirea lui Iliescu s-a desăvârșit. E drept, din când în când i se mai arăta pisica mineriadei, dar nimeni nu mai crede că acest dosar va fi vreodată judecat.

Un viitor fost președinte își numără preocupările
Sursa: evz.ro

Puse cap la cap cele două situații și deciziile luate, rămânem cu senzația că în problema colaboratorilor, cel ce a dat o palmă este mai vinovat decât cel ce a coordonat toate palmele date într-un județ, de exemplu, Iași. În această logică, fostul șef al Securității ar fi trebuit decorat, poate chiar de președintele cu numărul 5, Klaus Iohannis. Doar că dumnealui are alte treburi. Schiază, joacă golf și, uneori, este preocupat. Acum, avem destule motive să fim și noi. Că „executarea” lui Băsescu i-a venit ca o mănușă, se vede din orice colț al unui teren de golf cu vedere spre GRIVCO. Că nu-i preocupat de egalitatea de tratament a tuturor foștilor președinți care au cochetat cu fosta Securitate, e vizibil din vârful pârtiei. Treaba lor, privilegiile lor. Adevărata noastră preocupare este, însă, alta: că, după ce-și va fi băgat mingea-n ultima gaură din mandat, securitatea României va fi exact ca pe vremea primului președinte. Și nu mai vrem să fim securizați.