miercuri, 9 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Bărbatul care a băgat în portbagajul mașinii o tânără, folosind un aparat cu electroșocuri, a fost arestat pentru 30 de zile

    de Ioana Costaș | 8 iulie 2025, 11:49 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Bărbatul de 33 de ani, din județul Caraș-Severin, care a băgat în portbagajul mașinii o tânără de 20 de ani, din județul Satu-Mare, transportând-o pe un teren intravilan situat între municipiul Arad și comuna Livada, după ce au întreținut relații sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

    Pentru a o determina să urce în portbagaj, bărbatul a lovit-o pe tânără, folosind asupra ei și un aparat cu electroșocuri. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.

    „În data de 6 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luarea măsurii preventive a arestului preventiv față de inculpatul B.D.A. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 iulie şi până la data de 4 august, inclusiv, propunerea fiind admisă.

    În esență s-a reținut că, în seara de 4 spre 5 iulie, în jurul orei 00:00, inculpatul B.D.A., prin violențe fizice și folosirea unui aparat cu electroșocuri, a băgat în portbagajul mașinii sale pe persoana vătămată V.L.F., și a dus-o astfel din municipiul Arad până pe un teren intravilan între localitățile Arad și Livada, unde a scos-o din portbagaj și a continuat să o agreseze fizic, victima reușind într-un final să scape de agresor și să fugă de la fața locului”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

    Tânăra a reușit să sune la 112 și să spună că a fost urcată cu forța în portbagajul unui autoturism – al cărui număr de înmatriculare nu îl cunoaște – și transportată într-o direcție necunoscută. După ce bărbatul a oprit mașina și a scos-o pe tânără din portbagaj, aceasta a reușit să fugă. Polițiștii l-au depistat pe bărbat și l-au reținut pentru 24 de ore.

    Despre eveniment, IPJ Arad a transmis următoarele: „La data de 4 iulie, în jurul orei 23:25, polițiștii din Arad au fost sesizați, prin 112, despre faptul că o tânără, de 20 de ani, din județul Satu Mare, ar fi fost introdusă, cu forța, în portbagajul unui autoturism și transportată într-o direcție necunoscută. Sesizarea ar fi fost făcută de către victimă, care nu a putut preciza numărul de înmatriculare al vehiculului sau marca”, transmite IPJ Arad.

    La nivelul Poliției Municipiului Arad a fost constituită echipa de cercetare complexă, formată din polițiști de investigații criminale, ordine publică și criminaliști. Din cercetări a reieșit că victima ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, în zona Pieței Caius Iacob din municipiu. Aceasta ar fi urcat de bunăvoie în autoturism și, într-o altă zonă din municipiu, ar fi întreținut raporturi sexuale cu persoana necunoscută.

    Ulterior, victima ar fi fost introdusă cu forța în portbagajul autoturismului și transportată pe un câmp din zona șoselei de centură, unde ar fi fost lovită. Victima a reușit să scape, fugind spre o adresă din municipiu, unde a fost găsită de polițiști. Autorul ar fi deposedat-o de un telefon mobil și o poșetă cu 950 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Arad.

    În urma activităților complexe a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, un bărbat de 33 de ani, din județul Caraș-Severin. Acesta a fost depistat în municipiul Arad în seara de 5 iulie”.

    Citește și: Tânăr de 33 de ani arestat la Arad după ce a urcat o femeie cu forța în portbagaj, a lovit-o și dus-o într-o direcție necunoscută!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.