Bărbat găsit mort în propriul apartament de pe strada Cocorilor. Astăzi ar fi împlinit 48 de ani
În urmă cu câteva minute, echipaje ale Poliției , ISU Arad și Serviciului de Ambulanță Județean au fost chemate la o adresă pe strada Cocorilor. Se pare că bărbatul care locuia acolo nu mai răspundea apelurilor telefonice ale celor apropiați, astfel acestea au sunat la 112.
Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat de echipajele de salvare în locuința acestuia. Trupul acestuia a fost transportat la Medicină Legală pentru a se putea constata cauza decesului. Azi ar fi împlinit 48 de ani.
UPDATE – Comunicat IPJ cu privire la bărbatul găsit decedat pe strada Cocorilor
„În seara zilei de 25 mai a.c., în jurul orei 22,30, printr-un apel la 112 s-a sesizat faptul că un bărbat nu poate fi contactat telefonic de mai multe zile.
Polițiștii s-au deplasat la imobilul unde acesta locuia, împreună cu un echipaj ISU Arad. În imobil, a fost găsit cadavrul unui bărbat, fără urme de violență identificat ulterior.
Trupul neînsuflețit al bărbatului de 48 de ani a fost transportat la SJML, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului, urmând ca, funcție de concluziile medico-legale, să fie luate măsurile de urmare”.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)