Bărbat în vârstă de 64 de ani, înjunghiat mortal de soție. Acesta ar fi vrut să o lovească pe femeie cu ranga
Un bărbat din localitatea ieşeană Bărbăteşti a murit, după ce a fost înjunghiat de soţie. Tragedia a avut loc în noaptea de joi spre vineri, iar cel care a chemat ambulanța a fost chiar copilul celor doi.
Coordonatorul SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să îşi bată soţia cu ranga, iar femeia a încercat să se apere.
„La ora 01,35 a fost primită o solicitare pentru un pacient inconştient, înjunghiat de soţie, în satul Bărbăteşti din comuna Cucuteni. Am trimis un echipaj cu o autospecială C2 de la Paşcani şi un altul cu o autospecială B2 de la Târgu Frumos.
La locul solicitării au găsit un bărbat de 64 de ani, prezentând la nivelul regiunii precordiale o plagă prin înjunghierea cu un cuţit.
Rana era de aproximativ 2 cm. Pacientul se afla în stop cardio-respirator. A fost înjunghiat de către soţie, aparent după consumul de alcool şi, pe fondul unui conflict verbal şi fizic, ar fi vrut să îşi lovească soţia cu o rangă, iar aceasta a încercat să se apere”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, solicitarea pentru ambulanţă a fost făcută de fiul acestora, care şi-a găsit tatăl înjunghiat în curte.
„S-au efectuat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie, însă din păcate nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul. La locul solicitării a fost prezentă şi Poliţia”, a menţionat dr. Diana Cimpoeşu.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)