Bărbat de 58 de ani, reținut în cazul incendierii casei din comuna Bata. Acesta se afla sub influența alcoolului când a pus focul (Video)





Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiști în cazul incendierii casei din satul Bacău de Mijloc, comuna Bata. Se pare că bărbatul – care este din localitate – ar fi dat foc unei camere a locuinței, totul petrecându-se pe fondul consumului de alcool. Incendiul, care a avut loc joi seara, s-a propagat ajungând într-o altă cameră, iar în final la acoperișul imobilului.
„La data de 4 ianuarie 2024, în jurul orei 21:50, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un incendiu izbucnit la un imobil din Bacău de Mijloc. Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat de 58 de ani, din localitate, iar din primele cercetări a reieșit că pe fondul consumului de alcool, bănuitul ar fi dat foc unei încăperi din imobil. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea luării de măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz într-un dosar penal întocmit pentru distrugere”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: O casă a fost incendiată în comuna Bata. Pompierii, chemați să stingă focul
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)