Se încearcă obținerea banilor europeni pentru modernizarea Laboratorului de Microbiologie Medicală





Un nou proiect în domeniul sănătății, pregătit de Consiliul Județean pentru a fi aplicat în vederea obținerii de finanțare europeană. De această dată este vorba de modernizarea Laboratorului de Microbiologie Medicală, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, o investiție care este calculată la aproximativ 6 milioane de lei.
La ultima ședință CJ, consilierii au aprobat documentația pregătită pentru a solicita finanțare în vederea modernizării Laboratorului de Anatomie Patologică, estimată la 5.031.212,18 lei (TVA inclus).
Acum, pe ordinea de zi a următoarei ședințe, care va avea loc în 27 iunie, se regăsește documentația pentru modernizarea Laboratorului de Microbiologie Medicală, estimată la 5.841.039,18 lei (TVA inclus).
Ambele solicitări de finanțare vor fi aplicate în cadrul Programului de Sănătate „FEDR”.
În cazul Laboratorului de Microbiologie Medicală, Consiliul Județean intenționează odată cu obținerea finanțării să achiziționeze aparatură performantă care să poată identifica mai eficient infecțiile, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să apeleze la alte clinici.
„Laboratorul de Microbiologie Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad asigură servicii medicale de laborator cu scopul de a furniza informații pentru diagnosticul, tratamentul și prevenirea bolilor sau pentru evaluarea stării de sănătate a populatiei.
În prezent, din cauza dotării necorespunzătoare și insuficiente a Laboratorului de Microbiologie Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, populația are acces limitat la servicii medicale de diagnostic complexe și de calitate, pacienții fiind îndrumați spre alte centre și clinici medicale, situație care implică timp și costuri materiale suplimentare pentru pacient (…).
Dotarea cu echipamente performante, automatizarea proceselor, asigurarea trasabilității și transparenței procedurilor contribuie la scăderea riscurilor de producere a infecțiilor asociate asistenței medicale care cresc considerabil costurile economice prin prelungirea spitalizării, creșterea perioadei de incapacitate de muncă, utilizarea crescută a antibioticelor și a altor metode de tratament, precum și necesitatea unor teste suplimentare de diagnostic.
Se vor achiziționa echipamente de ultimă generație, cu un grad cât mai mare de inovare în domeniu, care să permită identificarea rapidă a infecțiilor, pentru a reduce și elimina riscurile evitabile prin măsuri de prevenire și control, precum și asigurarea unui proces de sterilizare eficient, corect și performant”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre care va fi aprobat de consilieri.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)