sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avocatnet.ro: „Plafonarea prețului polițelor RCA, prelungită oficial cu încă trei luni”

    de - | 6 ianuarie 2024, 12:21 PM | Naţional

    0

    Printr-o hotărâre apărută în primăvara lui 2023, Executivul a stabilit plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto. Apoi, în octombrie, actul normativ care plafonează prețul polițelor RCA a fost modificat, astfel încât termenul de aplicare a măsurii să se prelungească cu câteva luni. În plus, printr-o hotărâre oficializată recent, Guvernul a decis prelungirea perioadei în care se aplică prețurile plafonate la RCA pentru încă trei luni (până pe 1 aprilie 2024).

    Dacă nu s-ar fi luat decizia prelungirii termenului actual, plafonarea prețului polițelor RCA s-ar mai fi aplicat doar până la finalul lui 2023.

    Prețurile plafonate ale polițelor RCA vor fi valabile încă trei luni, adică până în primăvara lui 2024, potrivit HG 1.326/2023, oficializată acum câteva zile.

    Inițial, Guvernul a stabilit prelungirea plafonării prețului RCA cu șase luni, dar legislația în vigoare nu permite asta, iar hotărârea recentă prelungește acest termen doar cu trei luni. Potrivit reprezentanților Guvernului, „Legea concurenței permite prelungirea termenului într-o situație excepțională cu șase luni de zile, dar după aceea se poate pe prelungi această excepție numai pe module de câte trei luni de zile.

    Totuși, după cum au transmis aceștia, „plafonarea RCA-ului se va menține cât va fi nevoie pentru reglementarea pieței, dar în etape de câte trei luni”.

    Mai exact, prețurile polițelor RCA se stabilesc, și pentru următoarele trei luni, adică până pe 1 aprilie 2024, la nivelul tarifelor de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023. Totuși, acestea vor putea fi majorate, dar cu cel mult 6,8% (prognoza ratei inflației).

    După ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat, în septembrie, prelungirea până la 31 decembrie 2023 a aplicării hotărârii care stabileşte tarifele maximale pe care societăţile de asigurări le pot practica în ceea ce privește polițele RCA, potrivit AgerpresHG 923/2023, actul normativ prin care se stabilește prelungirea acestui termen, a fost oficializat la început de octombrie.

    Această modificare vizează HG 298/2023, care se aplică din 11 aprilie și privește introducerea unei soluții temporare la creșterea prețurilor la polițele RCA din ultima perioadă, inclusiv ca urmare a inflației, dar și la majorarea așteptată a acestora, în urma anunțării retragerii autorizației de funcționare a societății de asigurări Euroins România, lider de piață în ceea ce privește asigurările RCA.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.