sâmbãtã, 4 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Averea a fost blocată! Sechestru de 6,4 milioane de euro în dosarul azilelor din Bihor

    de Special Arad | 4 iulie 2026, 3:28 PM | Naţional

    0

    Procurorii au instituit un sechestru de aproximativ 6,4 milioane de euro în dosarul care vizează centrele rezidențiale neautorizate din județul Bihor, administrate de Viorel-Teodor Pașca și Asociația „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”. Măsura urmărește garantarea despăgubirilor solicitate de cele 128 de persoane considerate victime ale presupuselor abuzuri și exploatări, scrie G4media.

    Potrivit actelor de urmărire penală, anchetatorii au indisponibilizat toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului Viorel-Teodor Pașca, precum și patrimoniul asociației implicate în dosar. Procurorul de caz a dispus constituirea ca parte civilă pentru fiecare dintre cele 128 de victime, valoarea despăgubirilor morale solicitate fiind de 50.000 de euro de persoană.

    Anchetatorii susțin că măsura asigurătorie este necesară pentru a preveni înstrăinarea bunurilor sau eventuale demersuri care ar putea conduce la insolvabilitatea inculpaților înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive. În argumentarea deciziei este invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia restrângerea temporară a dreptului de proprietate este justificată atunci când urmărește protejarea drepturilor persoanelor vătămate.

    În paralel, instanța a decis plasarea sub control judiciar a celor șase persoane cercetate în dosar, respingând solicitarea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Pe fondul scandalului, Guvernul a alocat 19 milioane de lei pentru îngrijirea celor 409 beneficiari relocați din centrele administrate de asociație. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor pentru o perioadă estimată între șase și douăsprezece luni, ceea ce înseamnă un cost lunar calculat între aproximativ 3.871 și 8.742 de lei pentru fiecare persoană aflată în grijă.

    Citește și:

    Sub control judiciar, Viorel Pașca s-a întors la Oradea în aplauzele susținătorilor și anunță că vrea, pe lege, să își reia activitatea

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.