Bolojan duce la CCR conflictul cu ÎCCJ pe plata restanțelor salariale ale magistraților: Guvernul avertizează asupra impactului bugetar
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că a sesizat Curtea Constituțională a României pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe fondul litigiului privind plata restanțelor salariale către magistrați.
Potrivit premierului, demersul a fost făcut la propunerea Ministerului Finanțelor, după ce ÎCCJ a obținut în instanță o decizie prin care Guvernul este obligat să achite 4,8 miliarde de lei reprezentând drepturi salariale restante și penalități. Bolojan a susținut, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că o astfel de hotărâre afectează grav echilibrul bugetar și reprezintă o ingerință a puterii judecătorești în atribuțiile executivului.
„Am decis sesizarea CCR pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte. Instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și în gestionarea finanțelor publice. Sarcina puterii judecătorești este să aplice legile existente, nu să decidă asupra construcției bugetare a statului”, a declarat premierul.
Bolojan a afirmat că elaborarea bugetului de stat și operarea rectificărilor bugetare sunt atribuții exclusive ale Guvernului și Parlamentului, iar o instanță nu poate obliga Executivul să modifice alocările bugetare. În opinia sa, cazul ÎCCJ ar putea crea un precedent periculos, în care orice ordonator de credite nemulțumit de fondurile primite ar putea da în judecată Guvernul pentru a obține sume suplimentare.
„Practic, o instanță poate obliga Guvernul să modifice bugetul de stat. Ministerul de Finanțe consideră că o astfel de decizie aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și poate produce prejudicii grave bugetului public”, a spus șeful Executivului.
Miza financiară: miliarde de lei și penalități zilnice
Conflictul a pornit după ce, în luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în judecată Guvernul pentru neplata sumelor necesare achitării drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, scadente în 2026. Potrivit lui Ilie Bolojan, Curtea de Apel București a admis rapid cererea ÎCCJ, la începutul lunii mai, și a obligat Guvernul să plătească integral suma solicitată – 4,8 miliarde de lei – la care se adaugă penalități de 1% pe zi de întârziere. Premierul a estimat că acestea se ridică la aproximativ 9 milioane de euro pe zi.
Recursul urmează să fie judecat la Înalta Curte pe 9 iulie.
Premierul a avertizat că impactul bugetar real este chiar mai mare, deoarece și parchetele ar avea de recuperat sume similare, estimate la circa 3 miliarde de lei. În plus, o hotărâre definitivă favorabilă ÎCCJ ar putea genera efecte în lanț asupra altor instituții din sistemul judiciar.
„Acest cuantum este, de fapt, mult mai mare, pentru că mai sunt sume și la parchete, de circa 3 miliarde de lei. O sentință de un anumit tip declanșează și alte efecte bugetare”, a explicat Bolojan.
Guvernul invocă separația puterilor în stat
Ilie Bolojan a criticat faptul că, în opinia sa, sistemul judiciar ajunge să decidă singur asupra unor drepturi salariale care îl privesc direct, iar apoi să valideze aceste pretenții în instanță.
„Am declanșat această sesizare la CCR considerând că nu este normal să existe o structură juridică care își stabilește în mod independent salariile și își aprobă sentințe, fiind direct interesată într-o astfel de situație. Dacă acest mecanism continuă, el creează serioase probleme bugetare”, a declarat premierul.
Citește și: Există un Dumnezeu înăuntru și altul afară. Trei zile înăuntru, la TIFF, alte șapte în Underground
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)