Autocar cu „căpșunari”, răsturnat pe DN7, după ce șoferul a evitat un autoturism intrat pe contrasens! (GALERIE)

Cale de mai bine de 5 kilometri și timp de aproape 2 ore, circulația pe DN7 a fost fracturată ca urmare a impactului dintre un autoturism Renault cu numere de Cehia și un autocar înmatriculat în București. Autocarul plin cu pasageri, transportând muncitori în Spania, se îndrepta spre Vama Nădlac, iar între Milova și Șoimoș, când mai avea 40 de kilometri până la Arad, din direcția opusă a apărut brusc mașina verde condusă aiurea, șoferul neavând altceva de făcut decât să tragă de volan puternic în stânga – fapt ce a dus la răsturnarea „într-o rână” a autocarului. În zona respectivă, șanțul lateral drumului este abrupt și adânc, așa încât răsturnarea autocarului a fost o problemă de fizică mecanică… banală. Superficiale au fost și rănile suferite de 2 dintre pasagerii autocarului și șoferul Renaultului – aceștia fiind duși, totuși, la Spitalul Județean Arad cu trei ambulanțe, prezente de urgență la fața locului împreună cu mai multe echipaje de poliție și Serviciul de descarcerare.
„Nu am înțeles de ce șoferul Renault-ului a intrat pe contrasens… am fost atent și am văzut că nici măcar nu intrase în depășire. Am tras de volan și… bine că s-a terminat doar cu atât” – ne-a declarat șoferul autocarului.
Un alt autocar, identic cu cel răsturnat, a sosit să preia pasagerii și să-i ducă la destinație. La această oră, drumul este decongestionat.
Comentariile portalului
"Cristi", nu te mai lauda singur ca esti penibil 🤣🙈
Domnule Greiere, cred ca exact ce spuneti dvs reiese si din comentariul domului Orlando Toader, de la Lunca Muresului, acesta fiind si motivul pentru care l-am citat si pentru care (...)
Doamna Medeleanu, sunteti jurnalist, aveti toate parghiile necesare pentru a afla adevarul. Eu nu le am. Am doar prieteni care, cu bunavointa, m-au informat corect. Cererea de executare a acelui (...)