Austria pune cruce aderării României la Schengen, de față cu ministrul Cătălin Predoiu: „Nu suntem deschiși pentru extindere”
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat miercuri, în timpul unei conferințe de presă comună cu ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării sale este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea Austria se opune extinderii acestuia.
„Poziția noastră e că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Vedem că sunt controale la frontieră între Germania și Austria, între Austria și Ungaria, între Ungaria și Slovenia. În Germania s-a discutat despre control la frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcționează și de aceea nu consider că o extindere e oportună la momentul actual”, declară Gerhard Karner.
Austria s-a opus, la Consiliul JAI din decembrie 2022, aderării României la Spațiul Schengen.
„Discuțiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu și pe parcurs am văzut că și al dlui ministru Karner a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarcem pagina în subiectul Schengen. Să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai drum scurt către obiective comune, ale Austriei și ale României, inclusiv Schengen. Am vrut să mă asigur dacă există reproșuri sau slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”, spune Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne a precizat că „a fost foarte fericit ” să constate că Austria vede progresele României.
„Temele vom continua să le facem pe protecția frontierelor și pe cooperarea bilaterală. Am înțeles în cadrul întâlnirii și îi mulțumesc domnului ministrul pentru franchețea cu care a discutat, Austria nu cu România are o problemă, polițiștii români își fac treaba și la frontieră și în cooperarea polițienească. Suntem gata să continuăm această muncă împrreună”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.
Predoiu menționează că România va continua să sprijine Austria și țările europene „în reformarea sistemului de migrație și azil european, a cadrului legislativ privind protecția frontierelor”.
Sursa: Știri pe surse
Citește și: Ministrul austriac de Interne, la București: Sistemul anti-migrație e defect! Schengen nu are termen


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)