Au intrat peste ei în casă și i-au legat! Polițiștii efectuează mai multe percheziții într-un dosar de tâlhărie și lipsire de libertate





Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov care vizează 13 persoane într-un dosar de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate, fiind puse în aplicare trei mandate de aducere.
Operaţiunea se derulează cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – IGPR, Serviciului Criminalistic, SAS – DGPMB şi SAS – IPJ Ilfov, informează Agerpres.
Potrivit Poliţiei Române, faptele ar fi fost săvârşite pe 12 ianuarie în oraşul Popeşti Leordeni, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 20.000 de euro.
Pe 12 ianuarie, în jurul 7,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat că, la aceeaşi dată în jurul orei 04,30, două persoane de sex masculin au pătruns în locuinţa apelantului, din oraşul Popeşti Leordeni, după care, l-au legat, atât pe el, cât şi pe soţia şi soacra sa, precizează IGPR.
La acel moment, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni, specialişti criminalişti şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.
sursa: stiripesurse.ro
Comentariile portalului
== RESPEKTELE MELE PT MAESTRUL CRISAN --A PUS O MESERIE BANOASA IN MANA LA SUTE DE TINERI == MAESTRUL CRISAN E MAI VALOROS DECAT TOATA GASCA UNIVERSITARA DE LA UAV CARE I (...)
@Niro - La baza sistemului legislativ din țările democratice stă principiul „ceea ce nu este interzis, este permis”. Tocmai afirmați că sunt „zone verzi nereglementate”, din care rezultă că (...)
Păi cam 80% din tinerii care merg la școală în România înțeleg limba engleză din clasa a 5-a de când au primit primul telefon celular. Dacă nu (...)