Au intrat într-un cap de pod și au fost scoși doar cu pompierii din mașină! Trei tineri sunt la spital
Un accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în judeţul Cluj, pe drumul care face legătura între Cluj-Napoca şi Dej. Un autoturism în care se aflau trei tineri a ieşit de pe şosea şi a intrat într-un cap de podeţ, iar doi dintre ei au fost scoşi din maşină de către pompieri.
Accidentul s-a petrecut între localităţile Nima şi Buneşti, acolo unde şoferul unui Ford nu a adaptat viteza la şoseaua udă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat cu maşina într-un cap de podeţ, scrie citynews.ro.
Conducătorul auto şi pasagerul aflat pe locul din dreapta au rămas încarceraţi, fiind scoşi din maşină doar cu ajutorul pompierilor. Cei trei, originari din Dej, au fost transportaţi la spital, acolo unde s-a constatat că o persoană şi-a rupt piciorul, iar o alta şi-a fracturat mâna, scrie citynews.ro.
FOTO: dejeanul.ro
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)