Au început „Zilele ARS Theologica” la UAV

    de Special Arad | 30 October 2022, 12:56 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Zilele acestea se desfășoară la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în organizarea Centrului de Cercetare Ars Theologica al Facultății de Științe Umaniste și Sociale și cu susținerea Centrului Cultural Județean Arad, prima ediție a „Zilelor Ars Theologica”.

    Un eveniment de amploare, cu participanți din peste 40 de state, din toate colțurile lumii, care au venit la Arad pentru a dezbate cele mai importante teme ale teologiei evanghelice.

    Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sâmbătă, în prezența vicepreședintelui CJA Ionel Bulbuc, a rectorului UAV, Ramona Lile, prezentă online, a prorectorului UAV, Codruța Stoica, a directorului școlii doctorale, Florentina Muntean, a decanului Facultății de Științe Umaniste și Sociale, Alina Pădurean, a reprezentanților comunității penticostale, profesori și studenți veniți din țară și străinătate.

    Un moment special a fost acordarea plachetei „Aurel Vlaicu” și a Diplomei de Excelență, doamnei Ruth Padilla DeBorst, coordonatoarea Consiliului Director al organizației International Fellowship for Mission as Transformation și pastorului Pavel Riviș-Tipei, președinte emerit al Cultului Creștin Penticostal din România și fondatorul educației teologice penticostale din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad.

    „Este o bucurie pentru noi să găzduim acest eveniment la care participă specialiști în teologie din întreaga lume. Cercetările teologice sunt necesare în spațiul universitar pentru că inițiază dialogul interdisciplinar între laic și religios, necesar atât pentru aprofundarea cunoașterii cât și pentru împlinirea rolului misionar al bisericii, al credinței” a punctat rectorul Ramona Lile, în cadrul intervenției online, la deschiderea conferinței.

    Lucrările vor continua până în 2 noiembrie când se vor încheia cu prelegerea acad.prof.univ.dr habil Parush Parushev cu tema „Gândirea critică în cercetarea teologică.
    Participanții, pe toată durata conferinței, se pot bucura de expoziții și lansări de carte teologică.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.