vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Au început alegerile în Ungaria. Viktor Orban i-a numit „comuniști” pe cei din opoziție și a spus că doar FIDESZ este garanția păcii: „Cine votează stânga, alege războiul!”

    de - | 3 aprilie 2022, 10:17 AM | Internaţional | Recomandările editorilor

    1

    (foto: Fidesz, Orbán Viktor, Portfolio / Facebook)

    Duminică au loc alegeri parlamentare în Ungaria. Este primul scrutin legislativ din ultimii 12 ani în care premierul maghiar Viktor Orban nu pare sigur de victorie. Cel mai longeviv prim-ministru din Europa încearcă să se mențină la putere cu mesaje foarte dure, profitând chiar și de războiul din Ucraina.

    În această dimineață, Viktor Orban a postat pe Facebook mesajul: „Comuniștii votează cu toții! Să fim și noi acolo!”, iar partidul său, FIDESZ, a publicat pe Facebook un videoclip electoral cu mesajul: „Război sau pace! Acestea sunt în joc la alegeri! Numai Fidesz poate păstra pacea și securitatea Ungariei! Cine votează stânga, alege războiul!”.

    Viktor Orbán candidează din partea Alianței FIDESZ–KDNP, în timp ce oponentul său principal, Márki-Zay Péter, candidează din partea unei alianțe fără precedent a opoziției, reprezentând partidele DK, Jobbik, Momentum, MSZP, Párbeszéd și LMP.

    Rezultatul alegerilor este de mare importanţă nu doar pentru Ungaria, ci şi pentru Uniunea Europeană, pentru că liderul guvernului de la Budapesta a fost primul şef de guvern al unei ţări membre a UE care a acţionat sistematic împotriva statului de drept şi democraţiei, provocând nenumărate dezbateri şi crize ani în şir în blocul comunitar, scrie Digi24.

    Confirmarea lui Orban în funcţie sau alungarea sa de la putere prin vot reprezintă şi o chestiune ce ține de viitorul unei doctrine iliberale, de felul celei promovate de premierul ungar, în UE. Orban spune că maghiarii au de ales între război și pace, în timp ce opoziția spune că maghiarii au de ales între Orban și Europa.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.