Au fost demolate adăposturile ilegale de pe terenul fostei fabrici IMAR





Poliţiştii locali ai Serviciului de Ordine şi Linişte Publică 1 din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală au fost implicaţi marţi, 24 aprilie 2018 într-o amplă acţiune de igienizare a terenului fostei fabrici IMAR. Sprijinul oamenilor legii a fost solicitat de actualii proprietari ai terenului care au pus gând râu adăposturilor construite ilegal pe terenul respectiv.
Construcţiile ilegale au fost demolate în cursul zilei cu ajutorul lucrătorilor unei societăţi private, iar la final s-a realizat o igienizare completă a zonei cu ajutorul unei firme specializate.
Oamenii străzii depistaţi în zonă au fost legitimaţi în vederea stabilirii identităţii, iar poliţiştii locali le-au pus în vedere faptul că trebuie să părăsească zona respectivă.
Menționăm că existența acestor adăposturi a dat multe necazuri locatarilor din blocurile de pe 6 Vânători care în urmă cu doi ani chiar ajunseseră la capătul răbdărilor și au apelat la presă. Citește și reportajul Special Arad:„ „Disperarea lumii civilizate. Cuibușorul de nebunii care le face viața infernală locatarilor dintr-o zonă a Aradului”
Comentariile portalului
Felicitari! Asa ar trebuii sa procedeze toate comunele!
Mulțumesc
Foarte binee! Chiar mă gândeam la rușinea de la Vladimirescu, bâlci derizoriu, dar noi n-avem trotuare decât pe 2 străzi, însă, Mihai Mag,” copilul “dlui Criș (...)