joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Au fost, au votat, ne-au comunicat. Ce au avut de spus principalii actori ai politicii arădene la ieșirea de la urne

    de Special Arad | 6 decembrie 2020, 6:21 PM | Politikos

    1

    Fiecare dintre mai marii politici arădeni au trecut deja pe la urne unde și-au exercitat dreptul la vot. La ieșirea din cabinele de vot, ca în fiecare an, aceștia au ținut să transmită câteva gânduri. Mai jos redăm comunicatele celor care au reprezentat cele trei notabile forțe politice arădene din ultimii ani:

    PSD își dorește ieșirea într-un număr cât mai mare la vot a cetățenilor

    Senatorul de Arad Mihai Fifor a votat în această dimineață la o secție de votare din zona Alfa. Președintele PSD Arad candidează pentru un loc în Camera Deputaților și a declarat că a votat cu gândul la speranță și la viitor.

    „Am votat astăzi cu drag de Arad și cu România în suflet, cu gândul la speranță, la viitorul copiilor noștri, la soarta seniorilor din această țară. Cred că ei merită respect și că au dreptul la un trai demn, așa cum au și medicii, profesorii, militarii și polițiștii – toți cei care sunt de luni de zile în lina întâi și muncesc onest în această țară. Am votat pentru ca de azi înainte să uităm de dezbinarea și ura care se induce în societatea românească de ani de zile. Cred că este important, dragi români, dragi arădeni, să ieșiți în număr cât mai mare la vot. Cred că este o zi importantă în istoria noastră postdecembristă, o zi în care putem decide împreună care va fi soarta României. Ieșiți la vot și Dumnezeu să ne ajute ca astăzi să fie o zi cu adevărat istorică pentru țara noastră!”, a declarat senatorul Mihai Fifor la ieșirea de la urne.

    PNL a votat pentru un „guvern corect și prietenos cu Aradul”

    Deputatul Glad Varga a votat împreună cu soţia sa pentru continuarea dezvoltării. „Am votat ca de fiecare dată, împreună cu soţia mea, pentru că români curajoşi au luptat la Revoluţie pentru acest drept al nostru. Acum am votat şi în calitate de candidat, pentru dezvoltarea României, pentru continuarea investiţiilor în judeţul Arad şi în România. Aceste investiţii trebuie făcute împreună cu primarul Aradului şi primarii din judeţ, cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu Guvernul şi preşedintele României. Vă îndemn pe toţi să mergeţi la vot, pentru un viitor mai bun”, a declarat deputatul PNL Glad Varga.

    Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a votat alături de soţia sa cu gândul la Arad şi la arădeni. „Votul meu de astăzi s-a dus spre parlamentarii care să dea un guvern corect şi prietenos cu Aradul. Fiecare vot trebuie să fie pentru Arad şi pentru arădeni. Vă îndemn să veniţi la vot, să profitaţi şi de vremea frumoasă şi să nu uitaţi să fiţi buni arădeni. Fiecare vot pentru Arad şi pentru arădeni” a declarat primarul Călin Bibarţ.

    Senatorul PNL Ioan Cristina a votat la Chişlaca, pentru o guvernare eficientă, responsabilă, europeană. „Am votat în localitatea natală, Chişlaca, cu încredere pentru singura guvernare care duce România în direcţia corectă. Vă îndemn pe toţi să ieşiţi la vot, alegeri vom mai avea doar pentru patru ani. Acum decidem cine guvernează ţara, e un moment important, nu îi lăsaţi pe alţii să decidă pentru voi. România merită acest efort, 10 minute din timpul nostru, din partea fiecărui arădean”, a spus Ioan Cristina la ieşirea din secţia de votare.

    Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi secretar general PNL, a votat împreună cu familia, pentru Arad şi pentru arădeni. „Am votat cu gândul la parteneri de nădejde pentru Consiliul Judeţean, pentru toţi primarii din Arad, pentru proiectele locale. Am votat pentru dezvoltare, investiţii în sănătate şi în educaţie. Îi rog pe arădeni să iasă la vot şi să le acorde şi de această dată încredere celor care au muncit şi până acum pentru dezvoltarea Aradului”, a spus Răzvan Cadar la ieşirea din secţia de votare.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a votat la Pecica, alături de soţia sa. „Dragi arădeni, astăzi este o zi istorică. Avem ocazia să trimitem în Parlament o altfel de generaţie, politicieni care să aibă grijă de interesul general, nu de interesul personal. Vă îndemn să mergeţi la vot, aşa cum am făcut-o şi eu. Prin votul nostru putem să dăm o şansă copiilor noştri, să dăm o şansă tuturor prin reformarea statului român”, a declarant Iustin Cionca la ieşirea din secţia de votare.

    Consilierul municipal PNL Mihai Paşca, candidat pentru Senat, a îndemnat la vot cu gândul la o guvernare fără abuzuri. „Am votat cu gândul la Ordonanţa 13, la protestele din 10 august 2018. Am votat pentru o guvernare care nu comite abuzuri, care nu promovează impostori în funcţii publice. Am votat pentru investiţii şi pentru dezvoltare, îmi doresc să nu mai fim dezamăgiţi iar peste patru ani să fim mândri de ce am realizat”, a declarat Mihai Paşca după vot.

    Irina Lazăr Onescu, consilier judeţean PNL şi candidat pentru Senat a votat la Petriş. „Am pus ştampila cu dreapta şi am votat pentru dezvoltarea României. Acum e rândul tău, votează şi apoi predă ştafeta celor care nu au votat”, a îndemnat Irina Lazăr Onescu.

    Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad şi candidat pentru Camera Deputaţilor a votat pentru dezvoltare. „Am votat pentru Arad, pentru România, pentru justiţie liberă şi dezvoltare. Vă îndemn să aveţi curajul şi responsabilitatea să ieşiţi la vot. E nevoie de fiecare, pentru a porni pe drumul corect. Suntem în Arad, oraşul care a deschis drumul spre unirea românilor, spre Europa, spre democraţie şi libertate. Haideţi să dăm din nou direcţia bună pentru România!”, a spus Sergiu Bîlcea după ce a votat.

    Lazăr Faur, consilier municipal şi candidat PNL pentru Camera Deputaţilor  a votat la Arad, alături de fiul său. „Astăzi am votat pentru dezvoltarea României, pentru o țară unde copiii noștri să își găsească un rost la ei acasă! Am votat pentru un sistem medical reformat din temelii, care să pornească de la nevoile pacienţilor, pentru o guvernare care susţine proiectele administraţiei locale din Arad”, a spus Lazăr Faur la ieşirea din secţia de votare.

    Patricia Dinga, cea mai tânără candidată propusă de PNL Arad, a votat pentru oportunităţi oferite tinerilor. „Reprezint o generaţie de tineri capabili, creativi, care doresc şanse de afirmare într-o societate capabilă să se dezvolte. Am votat pentru generaţia schimbării, am votat pentru o guvernare care ajută Aradul”, a declarat Patricia Dinga.

    Candidații USR PLUS au votat la primele ore în Arad

    Vlad Botoș, Adrian Wiener și Sergiu Cosmin Vlad, alături de colegii și candidații arădeni ai alianței USR PLUS pentru Parlamentul României, au votat astăzi pentru o Românie fără hoție. 

    „Ziua de astăzi este cea care va defini structura viitorului Parlament și Guvern și implicit modul în statul va asigura serviciile necesare cetățenilor României. Timp de 30 de ani am avut nenumărați politicieni fără competențele necesare, cu diplome cumpărate și cu doctorate plagiate.

    Astăzi este momentul să înnoim clasa politică. Pentru a moderniza cu adevărat România, pentru a oferi soluții corecte și responsabile, trebuie să trimitem în Parlament persoane oneste și capabile, cu experiență profesională dovedită.

    Traversăm un moment dificil, o criză sanitară fără precedent. Urmează 4 ani plini de provocări, în timpul cărora nu ne putem permite să ratăm nicio șansă. Candidații USR PLUS au votat astăzi pentru reforme, pentru un viitor mai bun al copiilor noștri, pentru o Românie europeană.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.