Atenție, șoferi! Se circulă bară la bară în tot municipiul. Accident pe podul din Grădiște, pe Voinicilor și la Polivalentă





Șoferii trimit „pe bandă rulantă” imagini cu traficul îngreunat din întreg orașul, provocat de condițiile meteorologice. Pe rețeaua de socializare apar poze din zone precum Voinicilor, Praporgescu, Podgoria sau Grădiște – unde în urmă cu jumătate de oră a avut loc chiar și un accident de circulație, tot pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo. Accidentul din Grădiște a avut loc chiar pe pod, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție și o Ambulanță de la SAJ.
Marea majoritate dintre șoferii care circulă la această oră prin oraș critică modul în care își face meseria firma care este responsabilă de dezăpezirea orașului.
Cu toate că nu putem vorbi despre o vreme chiar alarmantă (nu există zăpadă mare, nu este nici viscol), carosabilul ar trebui totuși să fie curățat, astfel încât poleiul să nu reprezinte un pericol pentru șoferi.
Pe această cale dorim să atenționăm șoferii să conducă prudent și să adapteze viteza.
(cele trei poze din partea superioara a colajului sunt de la accidentul din Grădiște, restul sunt postate de către șoferi din diferite părți ale orașului)
Update
S-a mai confirmat producerea unui accident rutier în zona Voinicilor și unul la Polivalentă, între o mașină și un microbuz. În plus, potrivit informațiilor pe care le deținem, în oraș s-ar mai fi produs o serie de tamponări.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)