Atenție mare cine vă bate la ușă! A fost părăsit de iubită și… vă fură toți banii





Regional. A apărut o nouă metodă de înșelăciune. Îți vine direct acasă, precum politicienii, la poartă. E chiar pe stilul „door to door”.
Și cum să nu fi sensibil la problemele oamenilor? Un bărbat a fost abordat de doi tineri în fața blocului. Unul s-a recomandat ca fiind angajat al primăriei, iar celălalt spunea că e cetățean belgian. Ultimul ar fi fost chiar trădat în dragoste și lăsat fără banii de întors acasă.
S-a întamplat în Hunedoara, unde bărbatul în vârstă de 80 de ani, acostat de cei doi, s-a lăsat repede impresionat de cele povestite, scrie zhd.ro.
„Cetățeanul belgian”, care vorbea stâlcit limba română, se dădea de ceasul mortii că a fost lăsat cu buza umflată de iubita lui, o ardeleancă frumoasă, și i-a oferit bătrânului două inele despre care pretindea că ar fi din aur.
Bătrânelul, naiv, i-a poftit pe cei doi necunoscuți în apartamentul său pentru a încheia tranzacția.
Ajuns în locuință, hunedoreanul a scos 100 euro pentru un inel, moment în care cei doi au observat unde își păstrează batrânul economiile și, în timp ce unul dintre ei negocia vânzarea celui de-al doilea inel, celălalt i-a furat 1.700 de euro. Apoi, cei doi au mulțumit pentru ajutor și au dispărut, notează zhd.ro.
Când și-a dat seama că a fost tras pe sfoară, bătrânul a anunțat Poliția. Oamenii legii încearcă acum să dea de urma escrocilor pe care îi bănuiesc că ar putea să dea și alte lovituri în același fel în zona de vest a țării, scrie zhd.ro.
Comentariile portalului
Nu-mi pot da seama de ce nu închid aeroportul Arad, e doar un loc de tocat bani, că de altfel e pustiu, nu are nici o cursă.
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări