Atenție, arădeni! Amenzi de până la 1500 lei pentru cine nu curăță zăpada și gheața!





Nu e un lucru nou faptul că locuitorii orașului sunt obligați să-și curețe zăpada și gheața din fața casei, însă privind multe trotuare din municipiu, nu putem decât să presupunem că mulți dintre ei au uitat, asta ca să nu fim răutăcioși și să concluzionăm automat că „li se rupe”. Noi ne facem însă datoria și le reamintim, în mod elegant, că se pot trezi cu amenzi usturătoare în cazul în care hotărăsc să-și lase „patinoar” în fața casei / imobilului.
Regulamentul de salubrizare a municipiului Arad din Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 297, din septembrie 2015, spune, printre altele, următoarele:
De asemenea, din Hotărârea Consiliului Local 162 din 2006, privind gospodărirea orașului, aflăm că:
„În domeniul gospodăririi municipiului, cetățenii au următoarele obligații principale: îndepartarea zăpezii și a gheții ori de câte ori este necesar. Strângerea zăpezii se face în locuri în care nu stânjeneste circulația pietonală, auto sau parcarea;”
Tot din Hotărârea de Consiliu, aflăm și despre sancțiunile care se aplică celor care nu respectă cele mai sus menționate:
„ Sancțiuni. Încălcarea dispozițiilor prezentelor norme, constituie contravenție și se sancționează, după cum urmează: (…) Nerespectarea prevederilor, cu amendă de la 1.001 lei la 1.500 lei;”
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)