Pompierii intervin pentru lichidarea a două incendii de vegetație la Șiria și Nădab. Misiunile, îngreunate de vântul puternic
Pompierii intervin pentru lichidarea a două incendii de vegetație care au izbucnit în această după masă, între localitățile Horia și Șiria și în zona Nădab. Intrevențiile sunt îngreunate de vântul puternic.
Între localitățile Horia și Șiria, Detașamentul Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere la un incendiu de vegetație uscată, deșeuri din material lemnos și cauciucuri.
„Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum și mai multe focare. Intervenția este în desfășurare și este îngreunată de vânt”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Totodată, Garda nr. 2 de Intervenție Chișineu Criș intervine în zona localității Nădab pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la aproximativ 2 hectare de miriște. Și în acest caz intervenția este îngreunată de vântul puternic. De asemenea, în sprijinul echipajului de la Garda Chișineu Criș a fost dislocat un echipaj de la Garda de Intervenție Ineu.
Știre în curs de actualizare.
Citește și: VIDEO. 50 de hectare de vegetație și culturi agricole au ars în zona Semlac-Șeitin


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)