Atelier de vulcanizare, mistuit de flăcări. Au ars cauciucurile depozitate și utilajele





Noaptea trecută a avut loc un incendiu pe strada Renașterii din Arad. Se pare că un atelier de vulcanizare a luat foc în cursul nopții, iar astăzi intrarea este interzisă, semn că pagubele produse sunt unele însemnate.
Din fericire pentru proprietari, o parte din construcție a putut fi salvată, însă două dintre hale au fost mistuite de flăcări.
La locul incendiului a fost cel puțin o autospecială de stingere, însă nu știm exact cât a durat misiunea. Cu toate acestea, agitația a fost destul de mare, însă totul s-a terminat cu bine.
UPDATE
Aseară, în jurul orei 23:00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit pentru stingerea unui incendiu pe str. Renașterii. Deși inițial pe serviciul unic 112 s-a anunțat un incendiu de deșeuri (cauciucuri), în momentul sosirii primului echipaj de intervenție ardea violent și generalizat o vulcanizare în interiorul halei în care se găseau cauciucuri, utilajele, uleiuri și alte bunuri, informează purtătorul de cuvânt ISU Arad, George Pleșca.
Pentru că a existat posibilitatea de propagare la clădirea de birouri, casele învecinate și la depozitul de cauciucuri din curte, a fost solicitată în sprijin încă un echipaj de stingere.
După aproximativ 30 de minute, incendiul a fost localizat. Nu s-a extins la construcțiile învecinate și nici la cauciucurile din curte. A fost stins după aproximativ 2 ore de intervenție. În incendiu au ars cauciucurile și utilajele din hala de vulcanizare.
Cauza probabilă a incendiului: scurt circuit la un utilaj care prezența defecțiuni și a fost lăsat sub tensiune, anunță ISU Arad.
Comentariile portalului
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !