special arad

Astăzi e zi de sărbătoare și așa trebuia să rămână, însă a mea a suferit unele modificări. Ziua a început bine, deja se fierbea carnea pentru masa de Paște, ouăle erau pregătite și așteptau să fie colorate, iar mirosul hreanului se simțea în toată casa.

Cu toate că a început ca o zi normală, ea s-a transformat rapid într-o lecție. Omenia chiar este un lucru mare, un lucru pe care trebuie să îl câștigi și de multe ori poți să îl demonstrezi și atunci când greșești. Faci ceva greșit, plătești sau măcar încerci să faci un bine ca să anulezi cumva greșeala, te străduiești să schimbi ceva.

Nu voi vorbi neapărat despre un câine, mai exact despre câinele lovit de mașină la o casă distanță de casa mea și abandonat o noapte întreagă acolo. Voi vorbi despre fapta în sine, despre teribiliști și oameni pe care nu o să îi înțeleg niciodată.

Pe străzile din Pecica se circulă serios. Se circulă cu viteză, nu contează că e asfalt sau pietriș, contează că șoferii au mai multe viteze și din a doua o bagă în a treia, apoi, cei mai curajoși, accelerează și dau a patra pe o stradă cu case, cu familii, cu copii. Nu e ceva special sau unic, se întâmplă și în orașe mai mari, dar și la sat. E vorba despre comportamentul oamenilor, despre ceea ce consideră ei normal să facă, despre conștiința pe care nu o au.

Astăzi m-am trezit cu un câine întins în fața porții, unul frumos, mare și destul de îngrijit încât să cred că poate cineva îl așteaptă acasă. Era întins pentru că cineva îl lovise cu mașina și l-a abandonat acolo în mijlocul drumului. Dacă facem așa cu un câine, mâine poate trecem la fapte mai mari, la oameni, tot așa, loviți fără să se aștepte și abandonați în mijlocul drumului. Știm din alte relatări, cele ale arădenilor și nu numai, că mulți șoferi uită ce înseamnă să conduci prudent, uită că viața lor, cât și a celor din jurul lor, poate să se schimbe într-o secundă într-o poveste tragică doar pentru că au călcat accelerația ceva mai jos decât era nevoie. Mulți pun în pericol vieți, însă prea puțini se gândesc la asta.

Din fericire, povestea a fost cu „happy end”, sau cât se putea de „happy”. După câteva telefoane, într-un final a venit salvarea. Viceprimarul orașului, Miodrag Stanoiov, a reușit să își facă drum pe strada mea și să ia legătura cu un medic. Câinele a fost dus la clinică și i se vor face investigații, doar că soarta nu pare a fi în favoarea lui. Totuși, se vor căuta stăpânii și aceștia, în caz că există, vor fi contactați.

Astăzi a fost un câine, mâine ce urmează?