vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Associated Press, marele câștigător la gala Pulitzer cu numărul 100, pentru o anchetă desfășurată în Asia despre pescarii tratați ca sclavi

    de - | 19 aprilie 2016, 1:14 PM | Internaţional

    0

    Premiile Pulitzer înregistrează luni cea de-a 100-a ediție, fiind considerate cele mai prestigioase distincții din domeniul jurnalismului american. În afară de distincțiile pentru jurnalism și fotografie, se acordă premii pentru ficțiune, istorie, dramă, muzică, în total 21 în fiecare an, transmite Agerpres, citând Reuters.

    Câștigătorii celor 21 de categorii au fost anunțate la New York’s Columbia University, care administrează premiile create prin testament de ziaristul Joseph Pulitzer.

    În 2016, premiul Pulitzer pentru serviciul public i-a fost acordat Associated Press, pentru relatările despre abuzurile la locurile de muncă din industria peștelui, iar cel pentru reportaj breaking news, cotidianului Los Angeles Times pentru acoperirea masacrului de la San Bernardino.




    Premiul pentru reportaj de investigație a fost împărțit de Tampa Bay Times și Sarasota Herald Tribune pentru relatările despre spitalele de boli mentale din Florida.  


    insane invisible in danger


    Agenția Reuters și New York Times au fost recompensate cu premiul pentru fotografie breaking news pentru imagini din criza migranților din Europa și Orientul Mijlociu.

    New York Times a obținut în acest an premiul Pulitzer pentru reportaj internațional, cu relatarea despre violențele îndurate de femei în Afganistan, în timp de Washington Post a câștigat premiul pentru reportaj național.

    04182341592527681Alissa J Rubin de la New York Times a primit premiul la categoria reportaj internațional pentru relatările despre felul inuman în care sunt tratate femeile în Afganistan.

    Premiul pentru acoperire națională i-a revenit echipei de la Washington Post pentru stabilirea unei baze de date despre cât de des și de ce ucide poliția americană.

    „Hamilton”, mare succes pe Broadway al lui Lin-Manuel Miranda, a primit premiul pentru dramă, iar „The Sympathizer” al lui Thanh Nguyen (foto), a obținut premiul Pulitzer pentru ficțiune — povestea unui imigrant „cu două feluri de a gândi” și două țări, Vietnam și SUA.

    Premiul pentru istorie a fost decernat cărții „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America” a lui T.J. Stiles.

     

    Lista completă a câștigătorilor premiilor Pulitzer 2016:

     

    Servicii Publice – Associated Press

    Breaking News – Los Angeles Times

    Jurnalism de investigație – Leonora LaPeter Anton și Anthony Cormier de la Tampa Bay Times și Michael Braga de la Sarasota Herald-Tribune

    Jurnalism analitic – T. Christian Miller de la ProPublica și Ken Armstrong de la The Marshall Project

    Jurnalism local – Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick și Lisa Gartner de la Tampa Bay Times

    Tampa Bay Times Pulitzer Prize Investigation - failure Factories

    Jurnalism național – The Washington Post

    Jurnalism internațional – Alissa J. Rubin de la The New York Times

    Cronică – Kathryn Schulz de la The New Yorker

    Comentariu – Farah Stockman de la The Boston Globe

    Critică – Emily Nussbaum de la The New Yorker

    Editorial – John Hackworth de la Sun Newspapers din Charlotte Harbor (Florida)

    Caricatură – Jack Ohman de la Sacramento Bee

    Fotografie Breaking NewsTyler Hicks, Mauricio Lima, Sergey Ponomarev și Daniel Etter de la The New York Times și Departamentul Foto al agenției Reuters

    Yannis Behrakis, Thomson Reuters - 11 august 2015

    Yannis Behrakis, Thomson Reuters – 11 august 2015

    Fotoreportaj – Jessica Rinaldi de la The Boston Globe

    Jessica Rinaldi, The Boston Globe - 8 noiembrie 2015

    Jessica Rinaldi, The Boston Globe – 8 noiembrie 2015

    Arte

     

    Ficțiune – „The Sympathizer”, de Viet Thanh Nguyen

    Teatru – „Hamilton”, de Lin-Manuel Miranda

    Istorie – „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America”, de T.J. Stiles

    Biografie – „Barbarian Days: A Surfing Life”, de William Finnegan

    Poezie – „Ozone Journal”, de Peter Balakian

    Non Ficțiune – „Black Flags: The Rise of ISIS”, de Joby Warrick

    Muzică – „In for a Penny, In for a Pound”, de Henry Threadgill

    Surse: Agerpres, PSnews

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.