Associated Press, marele câștigător la gala Pulitzer cu numărul 100, pentru o anchetă desfășurată în Asia despre pescarii tratați ca sclavi





Premiile Pulitzer înregistrează luni cea de-a 100-a ediție, fiind considerate cele mai prestigioase distincții din domeniul jurnalismului american. În afară de distincțiile pentru jurnalism și fotografie, se acordă premii pentru ficțiune, istorie, dramă, muzică, în total 21 în fiecare an, transmite Agerpres, citând Reuters.
Câștigătorii celor 21 de categorii au fost anunțate la New York’s Columbia University, care administrează premiile create prin testament de ziaristul Joseph Pulitzer.
În 2016, premiul Pulitzer pentru serviciul public i-a fost acordat Associated Press, pentru relatările despre abuzurile la locurile de muncă din industria peștelui, iar cel pentru reportaj breaking news, cotidianului Los Angeles Times pentru acoperirea masacrului de la San Bernardino.
Here’s AP’s investigative series that won Pulitzer Prize for freeing more than 2,000 slaves. https://t.co/FsdhHuk2iR pic.twitter.com/LXVJIr87qD
— The Associated Press (@AP) 18 aprilie 2016
Premiul pentru reportaj de investigație a fost împărțit de Tampa Bay Times și Sarasota Herald Tribune pentru relatările despre spitalele de boli mentale din Florida.
Agenția Reuters și New York Times au fost recompensate cu premiul pentru fotografie breaking news pentru imagini din criza migranților din Europa și Orientul Mijlociu.
4 NYT photographers have won the Pulitzer for their photos of Europe’s refugee crisis https://t.co/rX1tesSAZf pic.twitter.com/ArhdrAylUn — The New York Times (@nytimes) 19 aprilie 2016
New York Times a obținut în acest an premiul Pulitzer pentru reportaj internațional, cu relatarea despre violențele îndurate de femei în Afganistan, în timp de Washington Post a câștigat premiul pentru reportaj național.
Alissa J Rubin de la New York Times a primit premiul la categoria reportaj internațional pentru relatările despre felul inuman în care sunt tratate femeile în Afganistan.
Premiul pentru acoperire națională i-a revenit echipei de la Washington Post pentru stabilirea unei baze de date despre cât de des și de ce ucide poliția americană.
„Hamilton”, mare succes pe Broadway al lui Lin-Manuel Miranda, a primit premiul pentru dramă, iar „The Sympathizer” al lui Thanh Nguyen (foto), a obținut premiul Pulitzer pentru ficțiune — povestea unui imigrant „cu două feluri de a gândi” și două țări, Vietnam și SUA.
Premiul pentru istorie a fost decernat cărții „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America” a lui T.J. Stiles.
Lista completă a câștigătorilor premiilor Pulitzer 2016:
Servicii Publice – Associated Press
Breaking News – Los Angeles Times
Jurnalism local – Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick și Lisa Gartner de la Tampa Bay Times
Jurnalism național – The Washington Post
Jurnalism internațional – Alissa J. Rubin de la The New York Times
Cronică – Kathryn Schulz de la The New Yorker
Comentariu – Farah Stockman de la The Boston Globe
Critică – Emily Nussbaum de la The New Yorker
Editorial – John Hackworth de la Sun Newspapers din Charlotte Harbor (Florida)
Caricatură – Jack Ohman de la Sacramento Bee
Fotografie Breaking News – Tyler Hicks, Mauricio Lima, Sergey Ponomarev și Daniel Etter de la The New York Times și Departamentul Foto al agenției Reuters
Fotoreportaj – Jessica Rinaldi de la The Boston Globe
Arte
Ficțiune – „The Sympathizer”, de Viet Thanh Nguyen
Teatru – „Hamilton”, de Lin-Manuel Miranda
Istorie – „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America”, de T.J. Stiles
Biografie – „Barbarian Days: A Surfing Life”, de William Finnegan
Poezie – „Ozone Journal”, de Peter Balakian
Non Ficțiune – „Black Flags: The Rise of ISIS”, de Joby Warrick
Muzică – „In for a Penny, In for a Pound”, de Henry Threadgill
Comentariile portalului
Vă dau dreptate, ca să terminăm această discuție ce a ajuns demn de Eugen Ionescu. Promit că voi încerca, special pentru "boții care vin", să fac niș (...)
"într-o analiză ce-i privea exclusiv pe cei doi finaliști" - unde scrie în articol despre cel de-al doilea finalist ?
De toată jena este comentariul dvs., rodul unei idei preconcepute, născute fără să fi citit sau înțeles ce am scris eu. Am explicat că și un alt (...)