luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asociație de proprietari amendată după ce a postat un document pe grupul de WhatsApp

    de - | 10 februarie 2024, 12:58 PM | Naţional

    4

    Postarea unui document ce conține date personale pe un grup de WhatsApp al unei asociații de proprietari a fost sancționată recent de autoritatea de protecția datelor.

    Amenda aplicată asociației vine însă și ca urmare a neluării măsurilor cerute de autoritate pentru respectarea GDPR.

    Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a aplicat o amendă de 2.486,2 lei, adică aproximativ 500 de euro, unei asociații de proprietari pentru nerespectarea GDPR – nimic nou, se întâmplă asta de ani buni deja, Autoritatea având și un ghid util pentru asociațiile care nu știu ce să facă cu GDPR-ul.

    În cazul recent, verificările au fost declanșate în urma unei plângeri care semnala că asociația de proprietari a postat pe un grup de WhatsApp al membrilor asociației o notificare în care erau incluse numele, prenumele și adresa de domiciliu ale unei locatare care solicitase informații despre funcționarea asociației. Asociația de proprietari nu a putut demonstra că a comunicat un răspuns la cererea locatarei, încălcând astfel drepturile acesteia de acces, ștergere și opoziție la prelucrarea datelor sale personale. De asemenea, nu au fost prezentate dovezi că asociația a implementat măsurile corective solicitate anterior de Autoritatea de Supraveghere.

    Pentru a remedia situația și a îmbunătăți gestionarea datelor personale, asociația a mai primit de la ANSPDCP o serie de măsuri corective: transmiterea unui răspuns scris la cererea locatarei și asigurarea conformității cu principiile RGPD în prelucrarea datelor personale. De asemenea, trebuie să ofere instruire adecvată personalului care se ocupă de prelucrarea datelor și să implementeze măsuri organizatorice pentru a răspunde la cererile persoanelor vizate în termenele legale.

    Asociațiile de proprietari se confruntă frecvent cu acuzații de încălcare a RGPD. Probleme des întâlnite includ afișarea neautorizată a datelor personale la avizierele condominiilor și utilizarea necorespunzătoare a sistemelor de supraveghere video. În privința acestora, există reguli stricte referitoare la amplasarea camerelor și accesul la imagini. Asociațiile trebuie să permită accesul la înregistrările video locatarilor care își exercită drepturile legale, în condiții clar definite și în scopurile inițiale ale colectării datelor.

    sursa: avocatnet.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Angajate din politia locala incalca aceasta lege pentru ca nu o cunosc si mai mult decat atat ele solicita sa fie trecute datele celor din conducerea asociatiei cu nume/prenume/nr de telefon! Revoltator! Si incaseaza salarii/sporuri desi nivelul lor profesional este “necalificat”.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Nu-i o glumă. Într-adevăr problema dator cu caracter personal este serioasă și trebuie să avem grijă cu aceste date.
        Doar că Poliția locală are dreptul să prelucreze astfel de date, adică le poate solicita și utiliza în scop licit pentru că, evident, răspunde.
        Mai ales că este o instituție de ordine publică.
        Cu siguranță au cerut respectivele date pentru a avea cu cine comunica rapid în animite situații mai deosebite. Dacă nu este așa, atunci au greșit dar sincer cred că au avut un motiv serios și acoperit de legislație

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.