Asasinat în stil mafiot în toiul nopții! Constantin Chiriță a fost urmărit și ucis prin împușcare. Nu există niciun suspect
Un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit împușcat azi noapte într-un autoturism Mercedes, pe drumul care duce spre localitatea Slobozia Ciorăști. Potrivit ziarului Jurnal de Vrancea, bărbatul ar fi prezentat două plăgi prin împușcare, în zona inimii, iar mașina acestuia era toată ciuruită. Medicii de pe ambulanță au încercat resuscitarea bărbatului, dar în zadar.
Bărbatul a fost patronul unei case de schimb valutar din Focșani, numele său fiind Constantin Chiriță. În mașina acestuia polițiștii au găsit o sumă destul de mare de bani, ceea ce exclude varianta unui jaf. Mașina în care era bărbatul era lovită, iar la aproximativ 500 de metri depărtare, aproape de DN2, a fost găsită o altă mașină lovită, abandonată. Nu este exclus ca în această din urmă mașină să se fi aflat ucigașul, care se pare că a fugit. Întreaga zonă este cercetată de polițiști, în căutarea autorului faptei.
Constantin Chiriță era cunoscut sub numele Telu. Bărbatul locuia în Slobozia Ciorăști, iar în momentul în care a fost asasinat mai avea doar câțiva km până să ajungă acasă. Focurile de armă au fost trase din exteriorul mașinii, pentru că autoturismul este ciuruit de gloanțe, în partea șoferului. Potrivit altor surse, cel puțin patru gloanțe au ajuns în trupul bărbatului.
La mai bine de 12 ore de când Constantin Chiriță a fost asasinat cu focuri de armă, ancheta pare să bată pasul pe loc, scrie Jurnal de Vrancea.
Mai multe persoane au fost duse la audieri la Parchetul Vrancea, dar, potrivit unor surse, până acum nu există un cerc de suspecți.
CITEȘTE ȘI (click pe titlu):
Moarte suspectă în Vrancea: l-au găsit în mașină, pe un drum județean, împușcat în umăr!
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)