„Valentina” – nu doar un bildungsroman, o declarație de dragoste pentru Arad
A fost o reală surpriză pentru comunitatea culturală românească atunci când a aflat că Angela Martin, consacrată ca traducător, jurnalist cultural, eseist, a scris un…
A fost o reală surpriză pentru comunitatea culturală românească atunci când a aflat că Angela Martin, consacrată ca traducător, jurnalist cultural, eseist, a scris un…
Serviciul Județean de Ambulanță a trimis trei echipaje medicale, sâmbătă noaptea, pentru a interveni la un accident produs în deja tradiționalul loc pentru astfel de…
La sfârșitul acestei săptămâni, 10 reprezentanți ai Uniunii Cluburilor Moto din Arad au fost invitați la sediul poliției rutiere, pentru discuții informale. Întâlnirea a avut…
Știre inițială, ora 13:40: ISU anunță că sâmbătă, la orele amiezii, o locomotivă diesel a luat foc în timp ce pleca din Gara Chișineu Criș….
Polițiștii din Chișineu Criș au reținut ieri doi bărbați, pentru 24 de ore, după ce aceștia au fost implicați într-o bătaie la Berechiu. Scandalul ar…
„Încă 10 tramvaie noi pentru Arad!” – anunțul a fost făcut de către Primăria Arad, care a făcut publică semnarea contractului de finanțare pe Programul…
A doua ediție a evenimentului cultural-monden intitulat „Vin la Curte” – datorită locului de desfășurare, curtea bibliotecii arădene – a început vineri și așteaptă arădenii…
Un autoturism s-a răsturnat la ieșirea din localitatea Dieci (între Laz și Dieci) ieri noapte, în jurul orei 23:30, cu un șofer în vârstă de…
Comunicat IPJ Arad. În noaptea de 14 spre 15 mai 2024 polițiștii arădeni au fost sesizați despre un furt, dintr-un magazin de bijuterii, din municipiu….
Știre inițială, 28 iunie: Terenul de sport de la Constructorul a fost lăsat în ultimii ani să se degradeze tot mai tare, chiar dacă acolo…
În data de 27 iunie, polițiștii locali au intervenit în cartierul Micălaca, unde a fost găsită o grenadă pe strada Abrud, care a fost ulterior…
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad informează că în baza colaborării dintre administrația spitalului și Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, a fost depistat un…
Comunicat IPJ Arad. În data de 27 iunie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva – Nădlac, împreună cu cei ai Biroului de Poliție…
„Nici copaci, dar nici cultură. Vedeţi dvs., lucrurile se leagă. Unii taie copacii și parte din arădeni îi vor pe toți jos, pentru că o…
O adevărată bătălie s-a iscat astăzi ldupă-masa în satul Berechiu, comuna Apateu din județul Arad. Din informațiile obținute de la martorii oculari se pare că…
Un nou accident astăzi, de data aceasta pe DN7 în apropierea localității Bătuța din județul Arad. În tamponare au fost implicate 4 autovehicule (două autoturisme,…
Comunicat IPJ Arad. În noaptea de 21/21 iunie a.c., polițiștii arădeni au fost sesizați despre un scandal, în urma căruia mai multe persoane ar fi…
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Marţi ,…
Charlie Ottley este pentru a doua oară la Arad. Dacă anul trecut documentarul „Flavours of Romania” al britanicului (început în 2017) a explorat potențialul turisitic…
Un motociclist a ajuns la spital pe secția de primiri urgențe în urma unui accident. Evenimentul a avut loc pe Calea Aurel Vlaicu colț cu…
Școala Gimnazială Șimand organizează vineri, 28.06.2024, ora 10:00, competiția sportivă Cupa “Fair Play”, ediţia a XIV-a şi Ziua Olimpică, ediția a XII-a- concurs care face…
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică și pentru vestul țării.Fenomenele vizate sunt averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii,…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare montarea unor parapete pe rulouri pe un drum național…
Comunicat IPJ Arad. Viteza rămâne una din cauzele principale de producere a accidentelor cu consecințe grave, pentru prevenirea acestora, polițiștii arădeni organizând, permanent, acțiuni de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)