Doi români, printre victimele incendiului din Bruxelles. Unul dintre ei a murit
Un român a murit, iar un altul a fost rănit grav în incendiul produs în 14 iulie la o clădire aflată în construcție în Bruxelles….
Un român a murit, iar un altul a fost rănit grav în incendiul produs în 14 iulie la o clădire aflată în construcție în Bruxelles….
Pe sectorul de autostradă A1 administrat de DRDP Timișoara (Nădlac – Cunța) au început lucrări de reparații la carosabil, care se vor desfășura până la…
A fost un eveniment frumos aseară în Grădina de vară de la cinematograful Arta. UTA și-a prezentat noile achiziții, a fost lansată cartea „Dinastia Țîrlea….
Filarmonica Arad reia și în această vară îndrăgita serie de concerte estivale „La Băncuțe”, în Parcul Eminescu. Timp de patru sfârșituri de săptămână, publicul este…
După câteva zile cu temperaturi mai suportabile, căldura revine în județul Arad. Potrivit Arad Weather Forecast and Reports, vremea va intra într-un proces de încălzire…
UTA continuă campania de transferuri din această vară și a oficializat aducerea fundașului Robert Bădescu, fotbalist care ajunge definitiv la Arad de la Rapid București….
Dubla măsură sau dublul standard exprimă sintetic (concis, pe scurt) situația în care două situații asemănătoare sunt judecate după criterii diferite sau când aceeași regulă…
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad reamintește cetățenilor că instituția își desfășoară activitatea la noul sediu din municipiul…
Curtea de Apel București a decis luni să anuleze măsurile preventive dispuse anterior de Tribunalul București în dosarul azilelor din Bihor care îl vizează pe…
Actorul neozeelandez Sam Neill, cunoscut pe plan mondial pentru rolul paleontologului Dr. Alan Grant din franciza „Jurassic Park”, a murit la vârsta de 78 de…
Sindicatul Național al Finanțelor Publice (SindFISC) organizează miercuri, 15 iulie, între orele 16:30 și 17:30, un protest în fața sediului Agenției Naționale de Administrare Fiscală…
Islanda își păstrează poziția de lider în clasamentul celor mai pașnice state din lume, ocupând primul loc în Indicele Global al Păcii 2026 pentru al…
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104…
Autoritățile spaniole au decis demolarea monumentului din Majadahonda dedicat legionarilor români Ion Moța și Vasile Marin, după ce acesta a fost inclus în catalogul simbolurilor…
Elevii care au obținut cele mai mari medii la Bacalaureat, examenul de maturitate, au fost premiați în cadrul unui eveniment desfășurat la Teatrul de Vară….
Nu, nu este o întrebare aiurea! Mai ales după ce SUA a ieșit din cursă, iar Donald Trump visa la câștigarea Cupei Mondiale. Nu de…
La Sânnicolau Mare va fi construit primul aquapark din județul Timiș, o investiție estimată la aproximativ 40 de milioane de euro. O parte din bani…
Executivul a adoptat normele care stabilesc modul în care va fi suspendat dreptul de a conduce pentru șoferii care nu își achită amenzile rutiere. Măsura…
Fotbalul românesc este în doliu după moartea fostului internațional Gabi Mureșan, unul dintre jucătorii emblematici ai generației care a adus trei titluri de campioană pentru…
Primăria Municipiului Arad anunță demararea unei noi acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat al orașului, începând din seara zilei de 10 iulie 2026….
Un cunoscut campion de șah, dizident rus, a făcut diferența, susținând că în orice stat există mafie, însă doar în Rusia statul este mafia însăși….
Tribunalul București a decis să suspende hotărârile adoptate la Congresul PNL din 21 iunie, congres în care fusese aleasă noua conducere a partidului, avându‑l pe…
Există o lecție pe care fotbalul arădean refuză să o învețe, deși o repetă cu o consecvență aproape dureroasă aproape în fiecare an. E lecția…
Consiliul Național SANITAS a decis să declanșeze o amplă mișcare de protest, acuzând politicile economice și sociale ale Guvernului că afectează grav veniturile și drepturile…

În „Pastila de sănătate” de săptămâna trecută (vezi AICI) am aflat cum anume se pun bazele unei condiții fizice cinstite, pornind de la stadiul de...
Este inacceptabil ca pacienții operați în privat să fie trimiși la stat pentru tratamente post-operatorii, este una dintre afirmațiile postate pe Facebook de către Centrul...
Holurile Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad arătau luni dimineață aproape ca într-o zi obișnuită. Bolnavii așteptau în fața cabinetelor, iar forfota asistenților și...

N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Doi turiști greco‑americani au fost răniți marți dimineață în apropierea Acropolei din Atena, după ce un bărbat i‑a atacat cu un cuțit pe o stradă...
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, și-a început oficial mandatul cu promisiunea unor măsuri rapide pentru reducerea presiunii generate de costul vieții, urmând ca,...
Kevin Keegan, fostul căpitan și selecționer al naționalei Angliei, a murit la vârsta de 75 de ani, la șapte săptămâni după ce a făcut public...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...
Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...

Participanții atelierelor de cinema organizate în cadrul Festivalului Underground 2026 își vor prezenta filmele în premieră miercuri, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Publicul...
Animația „Elio”, o aventură spaţială emoţionantă care explorează teme precum singurătatea, conexiunile umane şi familia, va fi proiectată la Cinematograful din Grădiște. Proiecția va avea...
Filmul „Odiseea”, una dintre cele mai așteptate producții ale anului, a ajuns în cinematografe la finalul săptămânii trecute, iar reacțiile publicului nu au întârziat să...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)